“Un film autistic normal” a încheiat, în premieră la Timişoara, ediţia a IV-a a festivalului Ceau, Cinema!

184

Filmul documentar ceh Un film autistic normal prezintă povestea unui mic grup de copii şi adolescenţi cu sindromul Asperger. Documentarul a fost vizionat duminică, 23 iulie, în Centrul Cultural “Ambasada” şi a fost realizat de regizorul de film ceh, Miroslav Janek. “Este filmul care a câştigat premiul cel mare, în 2017, la One World Romania, un festival de film documentar şi pe tematica drepturilor omului” a precizat Betty Varga-Piatek, din partea festivalului Ceau, Cinema!, festival organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Filmul a reprezentat pentru spectatori şi o acţiune de caritate deoarece strângerea costului biletelor merge către Dan, bolnav de epilepsie de la vârsta de trei luni, şi membru fondator al Asociaţiei “Ceva de Spus” din Timişoara. “Am decis ca tot ce s-a strâns ca şi bilete de intrare să meargă către o cauză socială, către un băiat care suferă de epilepsie. Recent, de două luni aproximativ, a aflat că se poate face o operaţie în Budapesta, însă costă destul de mulţi bani”, a povestit  Betty Varga-Piatek. Operaţia costă 8500€ şi încă mai este nevoie de strângere de fonduri pentru Dan, deşi s-a strâns suma specifică acesteia.

Sindromul Asperger, evidenţiat în documentar, presupune dificultăţi de interacţiune socială şi câteva manifestări ale autismului, precum lipsa concentrării sau probleme de comunicare. Inteligenţa celor care suferă de sindromul Asperger este una normală sau superioară. “Însuşi filmul nu-i prezintă  ca pe nişte oameni cu dizabilităţi neapărat, ci ca pe nişte oameni diferiţi care înţeleg că sunt diferiţi, dar asta este viaţa lor, pe care o acceptă şi înţeleg să treacă prin ea cât mai firesc”, a conchis Betty Varga-Piatek.

Filmul documentar ”Un film autistic normal” i-a încântat pe spectatori prin inocenţa vieţii de zi cu zi a celor care suferă de sindromul Asperger: un băiat pianist talentat, o adolescentă revoltată spre ceilalţi, câţiva copii dornici de joacă şi un adolescent visând să devină scenarist exact ca unul dintre regizorii săi preferaţi, Q. Tarantino.

Andreea Luigia Borcilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.