Familie de români, implicată într-un accident grav, la Parndorf. Băiețel de 1 an, printre victime

340

Accident groaznic pentru o familie de români, în Austria, la Parndorf. Sunt patru victime, între care şi un băieţel de doar un an.

Accidentul s-a produs luni de dimineaţă foarte devreme, când maşina condusă de un român în vârstă de 37 de ani a ieşit de pe şosea, a intrat într-un parapet şi apoi s-a răsturnat, în afara autostrăzii.

Accidentul s-a produs în apropiere de Viena, la Prandorf, pe A4. Şoferul şi fiul acestuia de un an, care se afla pe bancheta din spate într-un scaun pentru copii, au fost răniţi mai puţin grav, în vreme ce mama micuţului, 29 de ani, dar şi un bărbat din Ungaria de 50 de ani, pasager în maşină, au suferit răni grave.

Toţi patru au fost internaţi la spitalul din Eisenstadt. Maşina suferit daune majore.

Conform presei din Austria, şoferul român a adormit la volan şi a scăpat maşina de sub control. El a fost testat cu aparatul etilotest şi rezultatul a fost negativ.

sursa: observator.tv

1 COMENTARIU

  1. Hmmmm, ce interesant.
    Pai cum asa? Rumanii fac accidente si pe autostrada?
    Nu se poate !!! Eu am inteles de la rumani ca la ei sunt multe accidente din cauza ca nu au autostrazi.
    Dar pe autostrazile europene cine face cele mai multe si mai grave aciidente?
    Aaaa, tot rumanii?
    Foarte interesant.
    Apropo … la rumani este o moda sa mergi noaptea pe autostrada si dimineata sa adormi la volan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.