Eseu timișorean în victoria cu Rusia din preliminarii pentru Cupa Mondială

83

România a trecut în Rusia cu 25-15 în etapa a treia din Rugby Europe Championship 2018. Opt jucători ai campioanei au fost părtași în succesul care îi readuce pe Stejari pe poziția de calificare directă la Cupa Mondială 2019.

Naționala de rugby a României a câștigat partida cu Rusia de la Cluj-Napoca fără să obțină și punctul bonus ofensiv. Un succes conturat mult mai greu decât îl anticipaseră jucătorii tricolori, dar care readuce România în pole-position pentru calificarea directă la Cupa Mondială.

În minutul 75 scorul era 15-15, moment în care Stejarii au reușit două eseuri decisive și și-au asigurat punctele victoriei. Nu însă și punctul bonus ofensiv care le-ar fi adus și punctul bonus și ar echilibra duelul de la distanță cu Rusia pentru calificarea la turneul final.

Campioana a avut cei mai mulți rugbiști din lotul României, opt la număr. Andrei Rădoi, Valentin Popârlan, Jack Umaga, Tangimana Fonovai și Cătălin fercu din postura de titulari, iar Eugen Căpățână, Ionel Badiu și Stephen Shennan ca rezerve. Ultimul eseu al partidei a fost reușit de talonerul Eugan Căpățână în minutul 4 al prelungirilor.

România a profitat de înfrângere Spaniei în Georgia și a trecut peste iberici în clasament. Programul nu o avantajează pe naționala condusă de Lynn Howells în ultimele două etape. Tricolorii vor evolua acasă cu Belgia dar și în Georgia, în timp ce ibericii vor înfrunta Germania și Belgia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.