Eșec în Siberia, calificare ratată pentru Timișoara Saracens

109

Timișoara Saracens a ratat calificarea în grupele ediției viitoare a Challenge Cup. Bănățenii au pierdut manșa-retur a duelului cu rușii de la Enisei Krasnoyarsk, 32-40 (20-16), după un final de meci dramatic. Campionii au avut șansa unui eseu în prelungiri, dar au pierdut posesia, după o margine irosită în flancul drept și gruparea din Siberia va fi, din nou, în urnele competiției europene.

S-a jucat intens în inima Siberiei, iar gazdele au condus cu 8-3, în debut. Timișorenii s-au mobilizat însă până la pauză, când au intrat în avantaj, 20-16, după ce, la un moment dat, au avut și 9 puncte în plus față de ruși. La reluare, Enisei a preluat, încă o dată, conducerea, 23 la 20, scor la care erau deja calificați în grupele Challenge. Doar că elevii lui Sosene Anesi s-au reinventat, din nou, și au întors, incredibil, 32-23, după două eseuri ale lui Manumua și Zaharia – ultimul transformat de Samoa.

Însă chiar și așa, nu a fost suficient pentru a-și apropia un succes care să îi ducă în grupe. Enisei a forțat pe final și a făcut 40 la 32, dar n-a scăpat de emoții! Prelungirile partidei de la Krasnoyarsk s-au jucat aproape de buturile gazdelor, dar bănățenii au repus greșit mingea în joc, la o margine de pe dreapta, aproape de linia de țintă și gazdele au încheiat învingătoare!

Popa și Shennan au fost ceilalți doi jucători ai „sarazinilor” care au încheiat cu eseu jocul din Rusia, lista fiind completată de transformările lui Samoa. Timișoara Saracens pierde, pentru a doua oară la rând, barajul de accedere în grupe, după ce sezonul trecut a fost eliminată de nemții de la Heidelberg – care n-au fost însă eligibile pentru prezența în urne, astfel că românii le-au luat locul, grație unui wild-card.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.