Era ticăloșilor

2399

Înainte de 1989, credeam că sunt o persoană cu un accentuat simț democratic. Nu a fost deloc așa. Am început primii ani de post-comunism (evit să spun democrație) cu gura strâmbată de ură la adresa tuturor ce nu îmi împărtășeau opiniile. Am reușit să mă cert aproape ireparabil nu doar cu prieteni apropiați, ci chiar și cu părinții mei. Care erau abonați la „România Mare” și care se temeau că eventuala venire a țărăniștilor la putere ar fi însemnat, implicit, arestarea tatălui meu fiindcă, între 1973 și 1983, tata fusese primar în Jimbolia. Iar paradoxul istoriei noastre post-comuniste este că perioada 1996-2000, cea a Convenției Democratice, nici nu a produs vreo măsură punitivă, nici nu a reușit să condamne comunismul.

Tot ceea ce am făcut imediat după 1989 venea împotriva unui sistem ce părea că schilodește definitiv șansele României de a deveni o democrație. Am fost naiv, am crezut că românii au învățat ceva din experiența nefastă a comunismului, am crezut că libertatea și mândria, de pildă, sunt mai importante decât orice altceva. Mai importante chiar decât orice umilințe pe care noua putere ni le administra din plin. Nu a fost deloc așa. Votanții Fronului Salvării Naționale, apoi ai PDSR-ului și, acum, ai PSD-ului se împart în două mari categorii ce acoperă, practic, întreaga societate românească: cei dependenți de corupție și cei dependenți de promisiunea că nu vor fi pedepsiți. Cu o singură condiție: să facă parte, mai mult sau mai puțin tacit,  din această mare familie care, de fapt, este una transpolitică.

În fine, după ce viața politică românească a fost bulverstă de pedepsirea mai mult sau mai puțin simbolică a celor ce păreau de neatins, am crezut, la fel de naiv, să societatea românească începe să se vindece de cea mai gravă boală a ei: corupția. Mi se părea că pedepsirea lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, de pildă, va marca o nouă etapă în istoria României și că, de acum înainte, clasa politică va fi mult mai atentă, iar votanții vor înțelege că banul public furat este, de fapt, banul lor. Din nou am fost naiv. Cum știți, pedepsele au fost mai mult simbolice, iar opinia publică nu a fost deloc reactivă la asemenea fapte. În loc să îi pedepsească la urne pe cei care au devenit miliardari, votul a dovedit că, de fapt, pedeapsa din justiție nu are nicio valoare simbolică.  Ba chiar, așa cum s-a întâmplat în cazurile lui Liviu Dragnea, Cătălin Cherecheș sau al Olguței Vasilescu, problemele din justiție le-au dat un plus de aură. Sigur, au contribuit la asta discreditarea continuă a Justiției la unele posturi de televiziune, sigur, vorbim despre un electorat captiv, sigur, oferta Opoziției a fost una ridicolă. Dar ceea ce este sigur pentru mine e că societatea românească este teribil de încurcată atunci când vine vorba despre principii, valori sau proceduri oneste. I se potrivește mult mai bine pertractarea, șpăguța, aranjamentul, mica, marea ticăloșie.

2 COMENTARII

  1. Mi-a placut articolul si ma regasesc pe mine in descriere . Am o singura observatie si va rog sa verificati cele spuse de mine : Prin legea alegerilor parlamentare si prin cea a votului prin corespondenta ,milioane de romani nu pot vota. Sunt categorii profesionale care lucreaza pe tot cuprinsul tarii ,al Europei sau chiar al Lumii care au domiciliul in Romania ,familia lor este in Romania . Un exemplu ar fi soferii de TIR . N-am putut sa aflu macar un numar aproximativ . Marinari (navigatori ) ar fi in jur de 35.000 . Mai sunt muncitorii de pe santiere care se plimba din oras in oras. Mobilitatea fortei de munca face ca oamenii sa nu poata fi in orasul de domiciliu in ziua votului .De ce nu au dreptul la votul prin corespondenta si cei cu domiciliul in tara ? La alegerile prezidentiale PSD n-a mai catstigat de mult timp dar acolo poti vota oriunde indiferent de orasul de domiciliu.Povestea ca presedintele este votat de Diaspora este falsa la alegerea lui Iohanis au fost in jur de 600.000 de voturi in diaspora ,marea majoritate a voturilor sunt din Romania ,conteaza in balanta alegerilor dar nu chiar asa de mult cum se spune .

LĂSAȚI UN MESAJ