14 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Elevii încep prima sesiune a Bacalaureatului 2018, vezi ce schimbări aduce

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, potrivit calendarului anunțat de ministerul Educației Naționale.

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 13 februarie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (14 – 15 februarie).

În zilele de 16, 19 și 20 februarie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C).

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 25 iunie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb) este programată marți, 26 iunie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 27 iunie.

Ultima probă scrisă – la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 28 iunie.

Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 25 mai.

Afișarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00).

Între 5 și 8 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

La fel ca anul trecut, sesiunea a doua a examenului de maturitate va începe cu probele scrise şi abia apoi vor urma probele orale. Astfel, potrivit calendarului, între 10 – 13 iulie 2018 are loc înscrierea candidaţilor, iar pe 27 iulie, are loc înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe.

Pe 20 august, elevii vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, pe 21 august – la Limba şi literatura maternă, 22 august – proba obligatorie a profilului și pe 23 august – proba la alegere a profilului şi specializării.

Între 24 şi 27 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, pe 28 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, iar pe 29 şi 30 august va avea loc evaluarea competenţelor digitale. Pe 30 şi 31 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pe 1 septembrie vor fi afişate rezultatele (până la ora 12,00) şi vor fi depuse contestaţiile, între orele 12,00 şi 16,00, iar pe 6 septembrie vor fi publicate rezultatele finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă...

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Citește și :