Elevii ecologiști din Iosefin sunt, în continuare, purtătorii steagului verde Foto-Video

246

Mediul înconjurător ne este în egală măsură atât prieten dacă respectăm regulile jocului, dar poate deveni și un dușman pentru cei ce nu respectă natura și traiul curat în raport cu natura.

Dacă pentru mulți adulți acestea sunt vorbe în vânt ce cred ei că nu au  aplicare la noi, sunt copiii de școală ce demult deja știu că un trai sănătos și corect trebuie să fie în concordanță cu natura înconjurătoare și cu ecologia.

De o bună bucată de vreme la Școala Gimnazială numărul 12 din Iosefin ecologia, dar și protecția mediului sunt la ele acasă. Elevii sunt implicați într-o sumedenie de proiecte ecologice ce le dezvoltă spiritul de observație, dragul de natură, chiar dacă este vorba doar de îngrijirea unei plante.

Tot din comportamentul ecologic face parte și un comportament civic corect ce se practică în școală referitor la reciclarea deșeurilor. Acolo unde alții văd doar lucruri bune de aruncat, tinerii ecologiști recondiționează și reciclează diverse materiale ce prind o nouă viață. Oricând din peturi se poate imagina o jucărie în formă de avion. Dar și din cartoane se poate construi o chitară. Trebuie răbdare și indemânare.

Recent, elevii împreună cu dascălii lor au marcat în mod special „Ziua Mondială a Biodiversității”. A fost, ca de obicei, o adevărată emulație între copii. Care mai de care au pregătit câte ceva pentru a arăta că le pasă de lumea vie.

Cu un astfel de respect față de natură nu este deloc de mirare că acest lăcaș de învățământ este de mai mult timp purtătorul titlului, mai mult sau mai puțin oficial de „școală ecologică”. De zece ani, școala este purtătoarea unei distincții deosebite. Sunt îndreptățiți să poarte cu mândrie steagul verde. Și nu este o competiție ușoară. Odată la doi ani sunt evaluați, din nou, pentru a se vedea dacă mai pot primi în continuare acest steag.

O comisie de specialiști venită de la București a vizitat unitatea de învățământ pentru a reconfirma, încă o dată, că merită acest titlu.

„Elevii ne-au spus despre activitățile lor. Pe cine au implicat în aceste activitățile eco. Am văzut că ei sunt foarte pătrunși de ce fac. Regulile programului „Eco-Școală” sunt întradevăr respectate, în sensul că ei transmit mesajul lor adulților și încearcă să-i convingă pe aceștia să schimbe mentalitatea. Avem nevoie să schimbăm în societatea noastră, să schimbăm mentalitatea, să ne schimbăm comportamentul. Să privim în alt fel mediul înconjurător ca pe ceva ce ne este de folos și pe care nu trebuie să-l distrugem. Îi felicit pe toți copiii, au fost minunați și-au exprimat sentimentele lor. Am văzut în ochii lor bucuria că aceste activități trebuie continuate”, spune profesor doctor Cornelia Dincă, președintele Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie.

Monica Ban, director adjunct al școlii, este mândră de elevii săi și crede cu tărie că astfel de programe trebuie continuate cu și mai mare implicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.