Echipele timișorene termină 2019 în afara locurilor retrogradabile ale Ligii a doua

66

Al doilea eșalon fotbalistic din România a ajuns la finalul primei părți, iar duminică, 8 decembrie, au avut loc ultimele meciuri, partide in care echipele timșorenele nu au pierdut. Astfel, Ripensia și Poli termină 2019 pe locuri neutre, deasupra celor care duc în Liga 3.

A doua cea mai importantă competiție fotbalistică din România a ajuns la final de an și urmează să se reia în cea de-a doua lună a lui 2020. Runda cu numărul 21 a fost una previzibilă din toate punctele de vedere, primele șapte clasate reușind să obțină victoria. Printre acestea se află și Poli Timișoara, una dintre cele două reprezentante ale orașului de pe malul Begăi.  Deși infrastructura nu este tocmai punctul forte când vine vorba despre sportul timișorean, Politehnica Timișoara a evoluat bine, ceea ce i-a permis să termine anul pe locul 6, cu 31 de puncte, patru mai putine decât Rapid București, echipa de pe locul al treilea, cel care duce la barajul de promovare.

Putem spune despre ea că este una dintre surprizele primei jumătăți de campionat. Rivala din Banat, UTA Arad este pe primul loc și rămâne acolo pentru cel puțin încă o etapă. Formația antrenată de Laszlo Balint are 41 de puncte, spre deosebire de cele 37 pe care le are CS Mioveni, echipa din spatele ei. Asta nu este deloc o surpriză, amatorii de ponturi bune fotbal au avut ocazia să vadă asta, pentru ca formația arădeană era prezentată la începutul sezonului drept una dintre principalele contracandidate la promovare. Site-uri de specialitate în materie de ponturi și pronosticuri, precum Ponturi-Bune.ro, au scris despre lucrul acesta.

Clasament Liga a doua:

  • UTA Arad – 41 puncte
  • CS Mioveni – 37 de puncte
  • Rapid Bucuresti – 35
  • FC Ares – 33
  • Turris Turnu Magurele – 32
  • Politehnica Timișoara – 31
  • Metaloglobus – 31
  • Petrolul Ploiești – 31

Cealaltă echipă din Timișoara a reușit și ea să se îndepărteze de zona roșie. Ripensia este acum pe locul 14, cu 24 de puncte, dar între ea și echipa de pe locul 16, cel care duce în al treilea eșalon este o diferență foarte mică, respectiv trei lungimi. Anul s-a terminat cu un egal spectaculos pentru echipa antrenată de Alexandru Pelici. Însă. Aceasta a câștigat un jucător important în acest an, in persoana lui Albert Voinea. Atacantul în vârstă de 27 de ani a reușit să înscrie 13 goluri, ceea ce îl pune în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori.

Prima etapă din a doua jumătate se joacă în februarie

Jucătorii formațiilor de Liga 2 vor avea cel puțin două luni și jumătate de pauză. În mod normal, campionatul este programat să se reia pe 22 februarie, atunci când avem programate nouă meciuri, dar totul depinde și de vreme, dacă aceasta permite desfășurarea într-un ritm normal al calendarului ediției 2019/20.

  • Universitatea Cluj – FC Argeș
  • CS Mioveni – ACS Viitorul Tg. Jiu
  • Miercurea Ciuc – UTA Arad
  • Farul Constanța – Concordia Chiajna
  • Petrolul Ploiești – Dunărea Călărași
  • Rapid București – Turris Turnu Măgurele
  • Sportul Snagov – SCM Gloria Buzău

Sezonul 2019/20 nu a fost lipsit de evenimente neprevăzute. Daco-Getica București a ales să se retragă din campionat. Formația bucureșteană a părăsit competiția chiar înainte de startul rundei a 14-a. Mișcarea aceasta a agitat puțin lucrurile în ceea ce privea clasamentul și programul, dar Federația Română de Fotbal a reușit să găsească repede o rezolvare, fără ca echipele să aibă de suferit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.