17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Drumul Județean 593 modernizat pe o lungime de 20 km

Reprezentanții CJ Timiș semnează mâine, 3 iulie, contractul de execuție pentru modernizarea DJ 593, Peciu Nou – Giulvăz – Foeni, pe o lungime de 20 km. Finanțarea este asigurată printr-un proiect european. Prin această investiție, mii de timișeni vor avea o legătură mai bună cu DN59/E70, șoseaua Timișoara – Moravița, în apropierea localității Șag. Investiția va deservi în mod direct peste 10.000 de locuitori din zonă. Pe lângă modernizarea drumului, finanțarea europeană accesată vizează și realizarea marcajelor pe o distanță de 43,5 km, montarea de indicatoare de circulație și montarea de parapete direcționale de tip semigreu.

„Dincolo de accesul facil a mii de timișeni către DN59, implicit Timișoara, am putea vorbi și de un imbold dat punctului de trecere a frontierei de la Foeni. Accesul rapid dinspre Șag spre graniță și invers va crește traficul prin acest punct, implicit importanța lui. De altfel, la Consiliu mai avem în lucru asfaltarea unui drum de legătură cu Serbia, pe ruta Rovinița Mare – Percosova – Gherman. Investim cu prioritate acolo unde știm că putem genera cele mai mari câștiguri pentru timișeni”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Drumul existent va fi lărgit pentru realizarea unei platforme cu o lățime de 8 m, din care 6 m lățime parte carosabilă și 2 m lățime acostamente. Contractul de execuție a fost câștigat de către SC Super Construct SRL, în urma unei licitații publice. Firma are la dispoziție 14 luni pentru finalizarea lucrării. Investiția se ridică la peste 19.000.000 lei la care se adaugă cota legală de TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :