Drama unui băiețel de doar zece ani. Ce l-a determinat să-și pună capăt zilelor

1016

Un copil de 10 ani, din localitatea Zizin, care a încercat să se spânzure în locuința sa, după ce bunica l-a trimis la școală, a murit, sâmbătă, după cinci zile, la Spitalul de Copii din Brașov, unde fusese ținut în viață cu ajutorul aparatelor.

Surse medicale au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că băiețelul de 10 ani, care luni a fost găsit spânzurat în locuință, a murit, sâmbătă dimineața, după un stop cardio-respirator.

Băiatul a încercat să-și ia viața luni, după ce bunica l-a trimis la școală. Femeia le-a spus anchetatorilor că a ieșit câteva minute din casă, până la un magazin în zonă, iar în acest timp, copilul a vrut să se spânzure într-o anexă a casei în care locuia cu familia sa, ca să o pedepsească pentru că i-a cerut să se pregătească să meargă la școală.

Copilul a fost găsit de bunică la scurt timp, iar echipa de salvare ajunsă la fața locului au reușit să îl resusciteze pe băiat, apoi l-au transportat la Spital de Copii din Brașov, unde, timp de cinci zile, a fost conectat la aparate, la Terapie Intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.