UPDATE. Două trenuri s-au ciocnit frontal lângă Ploiești. 11 persoane au fost rănite

282

Două trenuri, unul de călători și unul de marfă, s-au ciocnit lângă Ploiești, miercuri după-amiază, în urma accidentului fiind rănite cinci persoane – trei pasageri din trenul de călători și cei doi mecanici, conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.

La fața locului se află mai multe echipaje SMURD, care acordă primul ajutor răniților, starea acestora nefiind gravă, au precizat sursele citate. Din primele informații, accidentul feroviar a avut loc la ieșirea din Gara Triaj Ploiești către Brazi, unde un tren de marfă care ar fi depășit semnalul de oprire s-a ciocnit cu un tren de persoane care circula pe ruta Ploiești Sud – București. În urma impactului, primul vagon al trenului personal a deraiat.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere, patru ambulanțe SMURD, una de terapie intensivă și una de transport de victime multiple, precum și două echipaje de descarcerare. De asemenea, a fost trimis și un elicopter SMURD.

La acestă oră traficul feroviar în zonă este blocat.
UPDATE: Potrivit noilor informații, bilanțul răniților a crescut. 11 persoane au fost rănite, dintre care una a suferit politraumatisme și a fost preluată de elicopterul SMURD, urmând să fie transportată la un spital din Capitală. Inițial s-a anunțat că ar fi vorba de cinci răniți ușor. Circulația trenurilor de pe această rută înregistrează întârzieri chiar și de o oră. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.