Dosar penal pentru un tânăr din Timiș! Pentru ce faptă va fi anchetat

108

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au depistat, la sfârșitul acestei săptămâni, pe timpul unei acțiuni specifice, un bărbat care avea asupra sa substanțe interzise.

Bărbatul a fost observat în zona localității Igriș din județul Timiș, în timp ce se afla singur într-un autoturism, pe un mal al râului Mureș. La vederea echipajului de jandarmi, acesta a avut un comportament suspect, ce a atras atenția. Jandarmii au procedat la stabilirea identității acestuia și la efectuarea controlului corporal preventiv.

La verificările efectuate, a rezultat că persoana în cauză are vârsta de 32 de ani și domiciliul într-o localitate din județul Timiș. În portiera autoturismului, într-o pungă de material plastic, au fost găsite fragmente vegetale de culoare verde-oliv, cu aspect și miros de cannabis. Bărbatul a precizat că deține respectivele substanțe pentru consum propriu.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală și le-au predat, împreună cu obiectele găsite, către BCCO Timișoara, în vederea continuării cercetărilor, având în vedere faptul că reprezintă infracțiune „deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.