9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Doi morți și șapte răniți în urma unui accident petrecut în Bihor

Două persoane au murit joi dimineaţa pe E60 în Bihor, în localitatea Uileacu de Criş, în urma unui teribil accident petrecut între un TIR şi un microbuz.

„Din primele date pe care le avem este vorba despre o coliziune frontală între un autoturism şi un autotren. Sunt 9 victime, dintre care două decedate. Traficul este blocat pe ambele sensuri. Pe sensul dinspre Oradea spre Cluj este deviat pe DJ 108/I prin Tileagd înspre Poşoloacă. Pe sensul Cluj – Oradea, pe DJ764 până la intersecţia DJ 108/I”, a precizat Ioana Lascău, ofiţer de presă în cadrul IPJ Bihor.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 6:20.

„În dimineaţa zilei de joi, ISU Crişana a fost sesizat prin 112 cu privire la producerea pe DN1 a unui accident pe raza localităţii Uileacu de Criş, eveniment soldat cu 9 victime, aflate într-un microbuz şi un autotren. Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au fost mobilizate de urgenţă cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd şi Detaşamentului 1 Oradea, care au intervenit cu autospeciala transport victime multiple, autospeciala de descarcerare grea, autospeciala de descarcerare uşoară, autospeciala de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă de tip B2. A mai intervenit echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Oradea şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a precizat pentru BIHOREANUL maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Forţele de intervenţie au procedat la acordarea primelor îngrijiri victimelor. „Echipajul de descarcerare a evacuat doi bărbaţi rămaşi captivi în microbuzul avariat, însă din nefericire cele două victime prezentau leziuni incompatibile cu viaţa, erau decedate”, a declarat maiorul Camelia Roşca.

Din cele 7 persoane rănite care au fost transportate la spital, una se află în stare gravă, iar alte şase prezintă diverse contuzii şi leziuni mai uşoare.

Poliţiştii fac încă cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului mortal.

Circulaţia este în continuare închisă în zonă. Maşinile sunt deviate pe rute ocolitoare. Mai precis, pe sensul dinspre Oradea spre Cluj traficul este deviat pe DJ 108/I prin Tileagd înspre Poşoloacă. Pe sensul Cluj – Oradea, maşinile o iau pe DJ764 până la intersecţia DJ 108/I.

UPDATE, ora 9.10:

Potrivit unui comunicat transmis de ISU Crişana, în microbuz se aflau opt persoane, toate din Republica Moldova. Dintre acestea, două au murit. Celelalte şapte victime, între care şi o persoană din TIR, transportate la spital, au vârste cuprinse între 19 şi 50 de ani. E vorba de şase bărbaţi şi o femeie.

TIR-ul implicat în accident are numere de Ilfov.

Sursa: ebihoreanul.ro

Alte subiecte :

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Citește și :