6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Doi frați au plecat la săniuș și nu s-au mai întors. Unul dintre ei a fost găsit mort, iar celălalt este căutat și acum

Doi minori din judeţul Braşov au plecat duminică de acasă și nu s-au mai întors. Unul dintre ei a fost găsit decedat în râul Olt, iar celălalt este căutat în continuare de autorităţi.

Poliţişti, jandarmi, efective ale ISU Braşov şi voluntari efectuează, luni, verificări, pentru a-l găsi pe cel de-al doilea adolescent, în vârstă de 14 ani, din localitatea Bogata Olteana, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov. Conform sursei citate, poliţiştii au fost sesizaţi duminică, în jurul orei 18,00, cu privire la faptul că doi adolescenţi de 14 ani au plecat în sat, la joacă, şi nu s-au mai întors acasă.

„Echipe operative formate din poliţişti din cadrul IPJ Braşov – secţia 6 rurală Hoghiz, Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Poliţia municipiului Făgăraş, Secţia 3 Poliţie rurală Voila, Serviciul Criminalistic, efective din cadrul ISU Braşov, jandarmi din cadrul Grupării Mobile Braşov şi echipaje ale SMURD, precum şi voluntari au desfăşurat activităţi de căutare pe raza localităţii Bogata şi a celor învecinate, precum şi pe cursurile de apă Bogata şi a râului Olt”, au precizat reprezentanţii IPJ Braşov.

Unul dintre cei doi minori a fost găsit de pompieri, în cursul serii de duminică, în râul Olt şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. La căutări participă şi patru scafandri din cadrul ISU Braşov.

Sursa:dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :