Distanța dintre Bega și Dâmbovița se mărește!

750

Politica românească actuală fuge ca un iepure, fiind greu de urmărit. E patronată de nefericita alăturare de cuvinte „ce e valabil azi, mâine e istorie”, bineânţeles, „istorie” fiind scris cu i mic. Şi în felul acesta „năvalnic-curgător”, în treizeci de ani ne-am trezit cu batalioane întregi de miniştri, ministrese, secretari de stat, subsecretari, bine plătiţi din fonduri publice, activi la profit, cu favoruri legale dar şi de altă natură, prezenţi pe televiziuni, dar şi pe avioanele cu destinaţii exotice. „Marinuş de nu ştiu unde, pleacă-n Baleare”…Cuvântul esenţial care ar putea caracteriza această permanentă echilibristică, la scară guvernamentală, e cel de „instabilitate”. Nu e un termen prea bun, încurajator, ridicând mari semne de întrebare asupra calităţilor umane ale celor care după 1989 s-au îngrămădit la „butoanele” de guvernare. Acest „uite popa, nu e popa”, ar putea conţine în subtext, în adâncurile lui, ignoranţă, lipsă de responsabilitate, superficialitate până dincolo, sete de profit şi de prădalnică glorie. Mai tot românul, vrea acum, confundând regretabil democraţia cu bunul plac, să fie persoană publică, (altfel vine tusea peste el), să facă istorie, să se vorbească de el, dacă e cumva şef, să dicteze şi, evident, să asuprească. Aproape că ne reaşezăm, luând în calcul rolul serviciilor, secretomania, „pohta ce-am pohtit”, prezentă în atâtea ministere, instituţii publice, în vechile tipare ceauşiste de care credeam că am scăpat. Spun toate aceste lucruri, cu instabilitatea, dorinţele de înavuţire, doza zdravănă de ignoranţă, pentru faptul că provin dintr-o zonă a ţării unde toate aceste „calităţi” nu prea existau.

În Banat, căci despre el este vorba, din câte-mi amintesc, s-a ştiut întotdeauna care-i „stânga” şi care-i „dreapta”. Chiar şi în anii crânceni ai comunismului, foarte întunecata „epocă Dej”, aici, în Banat, lichelele abuziv-perfide, în slujba regimului, au fost mai puţine, medicul, învăţătorul, preotul, au fost respectaţi de cizmar, acar, croitor, ofiţer „pe puncte”, tăranii înstăriţi, dacă vreţi, „bogătanii”, „chiaburii”, atât de jefuiţi de „dictatura proletariatului”, nu-i dădeau pe uşă afară pe cei cu mai puţine agoniseli. În copilărie, în satul natal, Topolovăţ, am cunoscut astfel de oameni. Preocuparea lor de bază era munca la câmp, în grădini, la întreţinerea animalelor, deloc puţine, pe care le aveau. Căruţele, în dialect „cociile”, ce mergeau cu lucrători la „holdă”, altfel zis, la câmp, plecau de acasă, fireşte vara, înainte de cinci dimineaţa şi reveneau la nouă seara. În majoritatea caselor, ce stăteau bine pe cărămizile lor, erau mai multe încăperi, toate mobilate, în bucătării era veselă iar pe mese nu se trântea ca aliment de bază mămăliga asociată cu ceapa. Sărbătorile erau respectate, se bătea la uşă pentru a obţine intrarea (nu şi securiştii mai târziu), nu-mi amintesc ca vreunul dintre oamenii locului să-i fi spus tatălui meu, „băi, doctore”…

Banatul nu l-a dat nici pe Eminescu, nici mai târziu pe Arghezi, Lovinescu, dar prin nivelul mai ridicat de trai, prin „lucrul mai bine făcut”, a deschis porţile prin care spiritul european a pătruns în ţară. Aici se vorbea de Budapesta, Viena, Germania Federală şi nu de proslăvirea lui Ceauşescu, de provenienţă din judeţul Olt. Toate astea fiind spuse şi multe altele nespuse, nu e nici o mirare că răsturnarea lui Nicolae a pornit din Banat şi nicidecum de altundeva. Ştiu că există o anumită ostilitate între judeţele din sudul, estul ţării şi Banat. Îmi amintesc de glume olteneşti care traduceau însemnele BT de pe numerele maşinilor, cu sintagma „Bănăţean Tâmpit”… dar îmi mai amintesc şi de faptul că, în etape succesive, moldoveni, basarabeni, bineînţeles olteni, au venit la „tâmpiţii” de aici şi nu invers. Am scris aceste rânduri, în fond , un adevăr, şi legat de „episodul Grindeanu” care nu a fost prea fericit. Dar nu-l cunosc pe Dragnea ( îl intuiesc, doar), spre a-mi putea da seama cât de nepotrivit pentru postul de prim-ministru trebuie să fi fost Grindeanu. În fine, omul a plecat…Să vedem ce va fi mai departe…În orice caz-şi asta o pot spune liniştit-Bega e UNA şi Dâmboviţa, cu toţi deştepţii ei, ALTA…

6 COMENTARII

  1. au migrat si romanii banateni „la greu” in sud, da’ no! memoria romanului e super-selectiva. orice crusta de prosperitate il face sa creada ca l-a prins pe dumnezeu de un picior. jenant. trist si jenant.

    • Corect,au”migrat”cu baioneta în coasta români ,germani,sârbi ,bulgari,unguri deportați de regimul Dej în pustietatea Băraganului.Mai învățați istorie stimate domn.Trenul numit generic,,Foamea,,venea din Moldova în Banat.Suntem români,trebuie totuși să dăm cezarului ce este al cezarului, ne spune Cartea Sfânta.

      • Va contrazic si o fac din experienta proprie: nu numai prin deportare s-au mutat banateni in Sud, nici vorba! Am rude (de gradul al doilea, veri primari, cu bunici si strabunici din Banat, parintii nascuti in Caras si Timisoara, tinerii nascuti in Timisoara) care au emigrat in 1998-1999 cu tot cu familiile in Sud, „cu catel si purcel” la propriu (evident, doar catelul). La mai bine. Cunosc si alte cazuri „moderne” de banateni (chiar din aceia dusi cu pluta, care fluturau steaguri cu „republica” etc.) care s-au mutat de doi ani tot in Sud, la mai bine, si – ce sa vezi? – le-au trecut brusc fumurile cu „republica” si a disparut si steagul, nu-l mai scot la lumina, in schimb am observat la ei o atitudine de recunostinta si mare apreciere fata de cei de acolo. Am cunoscut, de exemplu, si niste lugojeni care s-au mutat in Sud in anii ’70 si acolo sunt si astazi, mai vin in Lugoj doar o data la cativa ani, cu cadouri pentru rudele mai sarace.
        Ca sa nu mai vorbim de cohorta de smecheri si „vedete” ale prezentului, de la Marius Teicu, pana la Dan Negru, Monica Tatoiu si Dan Mihalache (sau MAhalache, cum i se mai spune) s.a.m.d.. Si inainte de 1918-1919 au fost banateni care au emigrat in Sud, gasiti exemple in sectiunea „Cultura-Media” chiar pe „Banatul Azi”.

  2. In mod vădit, acest articol este scris cu foarte multă indârjire. 🙂
    Câteva mici comentarii pe marginea lui (daca trec de cenzură), ca să nu creadă vreunul care nu cercetază că acest articol ne servește niște „mari adevăruri”:

    1. „Distanța dintre Bega și Dâmbovița se mărește!”
    – Da, mai ales acum, de când marele om politic Grideanu a fost dezlipit (cu mare dificultate) de pe ușa Palatului Victoria, situat pe malul Dâmboviţei, și a fost expediat inapoi, cu tot cu boccele, pe malul Begăi cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul. Asta trebuie să fi fost și motivul real pentru care marele patriot Grindeanu nu se dădea plecat din funcţie nicicum: dorea să micșoreze distanţa dintre Dâmboviţa și Bega. Un ţel nobil, să recunoaștem! Si, pentru că patriotul nostru l-a citit pe Niccolò incă din vremea când păzea oile in Caraș-Severin și știe bine cum e cu scopul și cu mijloacele, l-a servit (cu zelul tradiţional al regiunii de baștină, „calitate” dezvoltată prin exerciţii intensive efectuate sub supravegherea atentă a antrenorilor István I-ul, Kara Ahmed pașa și Franz Joseph) mai intâi pe Dragnea și mai târziu, atunci când interesul naţional cerea, pe Ponta, tocmai pentru a atinge acest ţel.

    2. „Banatul nu l-a dat nici pe Eminescu, nici mai târziu pe Arghezi, Lovinescu, dar prin nivelul mai ridicat de trai, prin „lucrul mai bine făcut”, a deschis porţile prin care spiritul european a pătruns în ţară.”
    – In privinţa „lucrăturii bănăţene mai bine făcută” ne-am lămurit. Ceilalţi, „non-bănăţenii”, au dat nume chiar mai mari decât Arghezi și Lovinescu, nume care au depășit faima lui Eminescu pe această planetă (Brâncuși, Ionescu, Eliade), dar e bine și așa, e bine că „spiritul european” al bănăţeanului ii bagă in seamă (măcar) pe Eminescu, pe Arghezi și pe Lovinescu. O observaţie, totuși: „spiritul european” pătrunde in ţară prin oameni de spirit (incl. Lovinescu ș.a.), nu prin blidul de gulyas sau strachina cu varză murată puse pe masă.
    Din păcate, „orizontul spiritual” al bănăţenilor se remarcă prin… limitare – pentru ei, cultura și civilizaţia europeană incep și se termină cu – in ordine – „Germania, Austria, Ungaria” (respectul pentru stăpân, pesemne). In realitate trebuie să incepem cu Grecia, Italia, Franţa, Spania… Imi amintesc un moment hazliu de care am avut parte mai demult in Timișoara – discutam cu un anticar timișorean (din ăla, „agevărat”) despre marfa pe care o avea și, la un moment dat, respectivul adoptă un aer solemn și o trântește: „nemţii sunt cei care au creat cultura și civilizaţia europeană, ei sunt părinţii goticului și ai barocului”. Bietul anticar (!) „bănăţan agevărat” a fost șocat atunci când a aflat că goticul s-a născut in Franţa, iar barocul a apărut pe lume la Roma, in Italia. Iniţial nu m-a crezut, asa că a trebuit să ii arăt scris negru pe alb – respectivul numai nu a mormăit in barbă ceva despre „cât de nerecunoscători sunt Goticul și Barocul faţă de nemţi”. Asta este situaţia, bănăţeanul (chiar și unul școlit) seamănă mult cu un neamţ ignorant, mărginit și fudul, provenit din straturile inferioare ale societăţii, care debordează de „convingeri”, agresivitate și tupeu, așa cum se manifesta in special in Germania anilor ’30 și ’40.

    3. „Aici se vorbea de Budapesta, Viena, Germania Federală şi nu de proslăvirea lui Ceauşescu, de provenienţă din judeţul Olt.”
    – Ei, na! Cunosc Timișoara și Banatul de mai bine de patru decenii și vă asigur că bănăţenii il proslăveau pe Ceaușescu exact la fel ca toată ţara: forţat. Nemulţumiri (de ordin material) și proteste au fost pe la Brasov, iar opoziţie „spirituală”, cu manifeste, a mai fost prin București; la Timișoara a fost „liniște și proslăvire” până când „agenturile străine” au exportat revoluţia și in România prin graniţa cea mai la indemână, cea cu Ungaria (concluzie la care au cam ajuns, in final, și procurorii ce au instrumentat „Dosarul Revoluţiei”). Barbarii asiatici care ne sunt vecini (cu tot cu ale lor Buda și Pesta care, in trecut, i-a imbolnăvit pe mulţi) erau in aceeași oală comunistă (sau, după voie, „Buda” comunistă), au zvâcnit scurt in 1956 impotriva sovieticilor (dar pentru un comunism „unguresc”, nu pentru altceva) și gata – in treacăt fie spus, opoziţia faţă de sovietici a României comuniste, incepută de Dej și amplificată de Ceaușescu, a fost mai indelungată, dar ultimul personaj a eșuat lamentabil, mai târziu, sub „inspiraţia” nord-coreană – așa că… despre ce vorbiţi acolo? Iar in ce privește „Viena și Germania Federală”, bănăţenii care practicau (in mod tradiţional) nobila meserie de contrabandist vorbeau numai in termeni filozofici de genul „Wiener Kaffe” și „Kent” (nu Kant), la care, dealtfel, se limita „spiritul european” pe care il aduceau ei in ţară. Si, apropo de „provenienţe”, primul guvern comunist l-a avut ca premier pe un anume Petru Groza, de provenienţă (sic!) din judeţul vecin, Hunedoara. Da, bănăţenii au ratat atunci (pentru puţin) șansa de a fi „fruncea”, dar și-au luat revanșa mai târziu, cu Grindeanu, de provenienţă (sic!) din judeţul Caraș-Severin (și „aclimatizat” in judeţul Timiș).

    4. „Am scris aceste rânduri, în fond , un adevăr, şi legat de „episodul Grindeanu” care nu a fost prea fericit.”
    – … in schimb, episodul a fost edificator.
    Ar fi bine să nu confundăm „frustrarea” cu „adevărul”. Dar mulţi bănăţeni sunt, oricum, atât de plini de „frustrări istorice” (și de tot atâtea „adevăruri”), incât ce mai contează o „frustrare” (pe care ei o numesc „adevăr”) in plus, nu-i așa? 🙂

  3. Daca vor continua asa cu noi , precis va veni timpul cand se vor legitima la Varciorova …doar suntem in UE , suntem liberi sa facem ce vrem .

LĂSAȚI UN MESAJ