Despre Simona 1

526

Cu vreo trei săptămâni în urmă, când se alegea la Timişoara (şi) preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, cineva m-a întrebat: pe care Simona să o alegem. Pentru funcţia de Preşedinte candida (şi) Simona Vasilache — e drept, fără şanse. Dar avea un program viu, incitant pentru unii. Pe care să o alegem, a insistat colegul meu, foarte bun cunoscător al Timişorii literar-artistice, dar mai puţin legat de întâmplăriile vieţii literare. Noi, aici, la Timişoara, avem de ales între zece Simone, toate în ascensiune!!! Și ce ascensiune!!! I-am explicat prietenului că pe buletinele de vot e o singură Simona, doamna Simona Vasilache, sosită de la Bucureşti ca să o vadă alegătorii. Să o asculte. La Timişoara, Simona cea legată direct de Uniunea Scriitorilor, e doamna Simona Păduraru, avocata noastră. Care ne apără de locatarii cei răi. Mai legată de viaţa literaturii din Banat e Simona Constantinovici, autoare a volumului LOGOCENTRISME. 33 de cronici literare, la timpul prezent. Doamna Simona Constantinovici e un scriitor de cursă lungă: a scris romane (bune), volume de poezii (bune), a scris câteva volume despre Arghezi. Sunt, cap la cap, 11 cărţi. Din cele 33 de cronici, 14, majoritatea, se opresc la cărţile de poezie semnate de Şerban Foarţă, Adrian Bodnaru, Ioan Es. Pop, Vasile Dan, Robert Şerban, Moni Stănilă, Tudor Creţu, Alex. Potcoavă, Raul Bribete, Ana Pop Sârbu & Ilie Gyurcsik, Gilda Vălcan, Adela Dragomir, Ela Iakab. Percepţia e clară, unii dintre cei numiţi au parte de o admirabilă însoţire: deocamdată nimeni n-a scris mai bine decât Simona despre Raul Bribete, Adela Dragomir, Gilda Vălcan. Citabile ar fi cronicile la romanele Hertei Müller, ale Martei Petreu, ale lui Daniel Vighi, Constantin Abăluţă, Bata Marianov. E vorba de cărţi dificile, ale unor prozatori care au în urma lor o operă. În alt capitol, Jurnalul, Simona scrie cu bună cuprindere despre paginile lui Tudor Creţu:

„Tudor Creţu are o capacitate extraordinară de a deveni mereu altul, de a se, cu alte cuvinte, metamofoza. Trece cu lejeritate prin atuurile şi cusururile genurilor literare, le ignoră sau le supralicitează, inventează cărţi care se îndepărtează de literatură… E când poet, când manager, când prozator, când diarist. Un seducător. De fiecare dată, cu normă-ntreagă. Cărţile lui au ceva din acele macrameuri care nu-şi mai poartă firele intracte, ci se lăbărţează, se întind, se resorb într-o matrerie rece, pentru ca, mai apoi, să se încăpăţâneze a reveni la anormalitate, printr-o tehnică numai de el ştiută”.

Şi urmează o întrebare definitorie pentru critica duios-maternă a Simonei:

„Ce înseamnă pentru Tudor Creţu normalitatea?”.

Simona (Constantinovici) e unul dintre puţinii comentatori de literatură din Banat care îşi citeşte colegii, de la un capăt la altul. Cu iubire, uneori în cheie lirică. E una dintre Simonele necesar-obligatorii ale bunului mers al vieţii literare.

LĂSAȚI UN MESAJ