Despre Europa, cu navetiștii din trenul Timișoara-Lugoj

    387

    Este vineri după prânz, în Gara de Nord din Timișoara încep să apară navetiștii grăbiți să prindă cursele spre satele din apropiere. Știm că sunt navetiști fiindcă nu se opresc să ia bilete. Ei au, de regulă, abonamente. Suntem într-un grup de cinci, precipitați și noi să ne urcăm în trenul de 14,15 spre Lugoj: doi studenți, doi parteneri unguri din proiectul european EU4Myregion inițiat de European House din Budapesta și cu mine. Facem un experiment jurnalistic, vom vorbi cu navetiștii despre Uniunea Europeană, despre banii europeni care vin în România, despre cum arată țara prin ochii lor.

    Gara este urâtă, cum a fost în ultimii 60 de ani, de când s-a reconstruit în stil modernisto-comunist, după ce fusese bombardată de Luftwaffe în 1944 vechea și frumoasa gară în stil neoclasic, construită în 1897. Toată lumea e grăbită, cine nu se grăbește este operatoarea de la casa de bilete, care stă cu ochii într-un monitor și ne eliberează bilete cu maximă încetineală. Ne dezvăluie totuși că trenul nostru trage pe o line undeva în spate, nu la peroanele obișnuite. Întrebăm de mai multe ori, să nu urcăm în trenul greșit.

    La drum cu Săgeata

    În fine, găsim linia și aflăm că avem noroc: vom călători cu „Săgeata”, nu cu trenurile de navetiști care amintesc de alte secole. Adică un vagon deschis, cu scaune tapițate albastre și destul de civilizat. Suntem înarmați cu o cameră de luat vederi, cu un reportofon, evident avem telefoanele inteligente și câteva daruri pentru cei care vor accepta să vorbească cu noi. Emese, directoarea executivă a fundației maghiare, rămâne jos să facă poze la plecare și să ne aștepte la sosire.

    Pentru cei doi studenți, Antonia, de la Facultatea de Istorie, și Darius, de la Jurnalism, ambii de la Universitatea de Vest din Timișoara, este ceva nou. De altfel, toți, inclusiv Miklos, șeful proiectului, și Emese, ne întrebăm dacă oamenii vor vrea să ne spună ceva despre subiectele despre UE care, la prima vedere, nu sunt foarte „sexy”. Temerile noastre se dovedesc nejustificate. Cei mai mulți dintre cei abordați sunt deschiși și au păreri conturate. Cei mai rezervați sunt, totuși, tinerii. Căștile de pe urechi și ecranul smartphone-ului îi separă de context.

    Doi domni informați

    Navetiștii merg acasă, la Urseni, Uliuc, Sacoș, Chevereș, Bacova, Buziaș, Lugoj. Trebuie să ne grăbim, avem o oră și jumătate. Pornim înregistrările, după ce obținem acordul interlocutorilor. Cu o singură excepție, nimeni nu e reticent.

    „Înainte de a ne gândi la infrastructură nouă, modernă, noi aeroporturi ș.a., trebuie reparat ceea ce avem deja” — ne spune domnul Călin. „Uitați-vă cum arată gările din România. În vremea Austro-Ungariei gările erau o zonă de lux, restaurantul gării era cel mai bun, acuma fugi de gară, iei trenul în ultima clipă să nu stai în gară că poate te murdărești”, adaugă, în asentimentul nostru. Dar sunt și avantaje că suntem membri ai Uniunii Europene:

    „Copiii noștri pot studia în străinătate, nu trebuie să se limiteze la ce oferă țara noastră în materie de educație. Noi putem să călătorim, să vedem cum merg lucrurile afară. Asta a avut influență și la oamenii simpli care au mers și au lucrat în Europa, iar când s-a întors a încercat să își facă gospodăria după modelul de afară”, spune domnul Călin, aprobat de soția sa.

    Întrebăm dacă sunt motive de mulțumire sau nemulțumire în atragerea de fonduri europene.

    „Avem și ceva de reproșat, că noi tot contribuim și nu reușim să atragem destule fonduri europene. E o vină mare a autorităților locale care nu înțeleg dincolo de interesele lor de partid, nu înțeleg că țara asta trebuie administrată. Țara asta nu e moșia nimănui, este a noastră și dacă nu avem grijă noi, alții nu vor avea”, concluzionează domnul Călin.

    De pe scaunul vecin, ne aude un bărbat care se prezintă ca Gigel. Vrea să adauge ceva la capitolul nemulțumiri:

    „În primul rând banii care vin de la UE nu sunt folosiți în folosul poporului. De 30 de ani se tot promite că se fac autostrăzi, spitale, școli. Cu bani europeni se fac lucruri de mântuială. Toate au nevoie de bani, dar să fie cheltuiți corect, asta cerem”.

    Cele mai multe supărări vin din politica internă:
    „Nu sunt școli de meseriași, au dispărut meseriașii din țară. Vedem cum se scumpește gazul, energia, se scumpesc toate, vă dați seama ce o să facem la iarnă. Problema mea ar fi să intrăm în Schengen, atunci nu se va mai putea fura. Vedeți scandalul din politică, iar noi o ducem tot mai rău. În loc să se ocupe de popor, ei se ocupă de prostii. Nimic nu se leagă, iar scumpirile o să le simțim noi. După 35 de ani de muncă am o pensie de 1.300 lei, vă arăt cuponul. Trăim cum putem”, spune domnul Gigel scotocind după cuponul-dovadă.

    Navetistele din Uliuc și Unip

    Trei femei care vin din satele învecinate ale comunei Sacoșu-Turcesc descriu concret ce nu s-a făcut cu banii europeni la dispoziția comunelor.

    „La sate e dezastru. Eu sunt din Uliuc. Nu avem canalizare, nu avem apă, asfalt doar pe jumătate de sat, pe șoseaua principală. Ca să mergem acasă când plouă, trebuie să luăm șalupa. Nu avem un cămin de Doamne-ajută, nu tu dispensar. Dacă ești bolnav, trebuie să te duci în comună. Pleci dimineața cu ăla de opt și vii la unu jumate. Noi facem naveta. Ăsta e un tren cât de cât, să-l vedeți pe cel de 16,30, e de groază”, spune femeia între două vârste.

    Întrebăm ce face primarul comunei în acest sens.

    „Ce face primarul? Stă la birou. E de 16 ani primar. Îl aleg prietenii, alții care iau mită și studenții care își fac flotant în timpul alegerilor. Avem și romi o grămadă, dacă le dă o atenție, votează ce li se spune”, adaugă doamna brunetă.

    Femeia cu basma e din Unip, alt sat din comună. Nici acolo situația nu e diferită.

    „Avem asfalt până în capul satului, atât. Stau în Unip de 41 de ani, nimic nu s-o făcut. Bine că s-o pus microbuzul pentru copii, să îi ducă la școală. Dar, în rest, nimic. Doamnă dragă, am fost în Austria, noi n-o să ajungem niciodată cum sunt ei acuma, fiindcă la noi nici să vrea, nici să interesează, politicienii sunt pentru ei, nu pentru noi. Noi suntem niște proști care plătim taxe și impozite ca să trăiască ei bine”, zice femeia cu puternic accent bănățean.

    Facem o încercare, poate aflăm și ceva pozitiv:
    „Uniunea Europeană? Da, ne poate ajuta dar trebuie să meargă cine știe, să bată cu pumnul în masă, nu să primească ce rămâne. Trebuie șefii de la noi să meargă cu o listă bine făcută, să știe ce cerem. De ce nu avem și noi salariile ca în UE dacă suntem în UE?”

    Bani puțini pentru copiii luați în plasament

    Bărbatul din Bacova are patru copii în plasament, îi crește de mici, cel mai mare are acum 17 ani. Știe că Europa oferă bani pentru familiile care iau copii fără părinți, să îi crească.

    „Banii sunt puțini, 600 lei de copil. I-am luat la un an, acum cel mare are 17 ani. Începe școala și nu sunt suficienți banii. Pentru asta există bani europeni, dar nu ajung unde trebuie”, spune.

    Dar are o idee ce s-ar putea face cu finanțările europene:
    „În Bacova aș băga bani europeni în educație, în agricultură, în irigații. În primul rând, drumuri, apoi oamenii nevoiași trebuie ajutați prin locuri de muncă. Oamenii n-au case, gazda în Timișoara e scumpă. Noi am avut în România de toate, dar s-au distrus. Nu sunt nostalgic după vremea lui Ceaușescu, acuma e libertate. Numai că unii nu înțeleg libertatea cum trebuie. Ar trebui să fie și responsabili de ce fac”.

    Tineri din Buziaș și muncitori cu experiență în Olanda
    O fată și un băiat din Buziaș, un pic supărați parcă după o ceartă, acceptă cu greu să povestească cu noi. Îi încurajează prezența studenților.

    „Dacă mi-ar da mie banii, aș face un spital cum trebuie, asta nu este în Buziaș, în rest ar trebui băgați în curățenie. Nu e curat, e o firmă străină care numai fură banii, nu face curățenie. Avem casă de cultură renovată, avem ansamblu, avem dansuri. Avem primar nou, face proiecte, o să vedem”, conchide tânărul.

    De pe scaunele de pe cealaltă parte, doi muncitori în salopete de lucru abia așteaptă să ne spună ce știu ei. Și știu multe.

    „Banii europeni există. Dar autoritățile nu îi prea vor, că nu ies comisioanele. Eu sunt lăcătuș, oltean din Craiova venit cu munca în Banat. Așteptăm să ne facă străinii, că noi nu știm? Trimitem făină la unguri și ei ne vând aluatul gata împachetat. Nu mai știm să facem aluat? Merge la Constanța grâu de panificație și se întoarce de alimentație. Exportăm materie primă, ca să primim scump materie prelucrată. Am patru fete, cred că le-ar fi mai bine afară”, trage linie bărbatul voinic, învățat cu munca.

    Bărbatul în salopeta albastră și șapcă verde, care vorbește mai multe limbi, a lucrat mult timp prin străinătate, în construcții. El intră în vorbă cu Miklos, fiindcă are și o experiență de muncă și în Ungaria. Comparația nu e favorabilă țării noastre.

    „Ar fi bine să se ducă hoția din țara asta. Pe Codruța Kovesi geaba o avem procuror european, singură nu poate. Eu am lucrat în Olanda. Acolo totul se făcea la milimetru, dar și organizarea era la milimetru. Vorbesc mai multe limbi, mă descurc în lume. De ce m-am întors? De prost. Vreau să plec din nou în Olanda. Și nu neapărat pentru bani, cât pentru că acolo munca e respectată”, spune hotărât omul.

    Ajungem la Lugoj, Emese ne face o poză veselă de sosire. Antonia și Darius sunt entuziasmați, la plecare nu credeau că poți să vorbești cu oameni străini așa, pe nepregătite. Ce am aflat de la firul ierbii despre relația cetățenilor români cu Uniunea Europeană, vom publica, fiindcă ar trebui cunoscut de decidenți.

    Post Scriptum: Tocmai a trecut prin România ieșind prin Arad/Curtici trenul Connecting Europe Express care a plecat din Lisabona și termină călătoria la Paris. Din 2007, de când s-au putut atrage fonduri europene, țara noastră a modernizat 125 km de cale ferată, în comparație cu Polonia, care a reabilitat peste 1.600 km. De aceea, trenul expres european a traversat România cu 40 km/oră, față de 100 km/oră în majoritatea statelor din Europa.

    LĂSAȚI UN MESAJ