De ziua animalelor, oamenii sunt așteptați la Zoo. Intrarea e gratuită

345

Animalele au și ele o zi specială dedicată lor. Ca oricine, se dichisesc de dimineață cu cele mai bune straie, își pun cravata de sărbătoare și ghetele cele mai frumoase, iar apoi, pline de emoție, așteaptă să le treacă pragul oaspeții dragi. Aceștia sunt așteptați cu nerăbdare chiar dacă nu vin cu flori. Animalele oricum se vor bucura la vederea bunilor lor prieteni copiii.

Se va petrece cu multă veselie, glume, giumbușlucuri. Oricine poate face azi fotografii cu preferații lor. Poate se vor împărți și autografe.

Miercuri, 4 octombrie 2017, cu prilejul Zilei Internaţionale a Animalelor, Primăria Municipiului Timişoara îi invită pe iubitorii de animale să viziteze gratuit Grădina Zoologică de la pădurea Verde.

În scopul facilitării accesului vizitatorilor, în această perioadă au fost executate lucrări de reparaţii, tăieri de corecţie şi îndepărtare a arborilor şi crengilor rupte în timpul furtunii din data de 17.09.2017.

Vă reamintim că programul de vizitare este zilnic, în intervalul orar 10:00-17:00, cu excepţia zilei de luni a fiecărei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.