14.1 C
Timișoara
duminică 12 mai 2024

De ce nu atrage Timișoara atâția turiști pe cât și-ar dori actorii implicați într-un astfel de business? Cel mai probabil, secretul stă ascuns într-o explicație aparent simplă!

Majoritatea turiștilor străini care au vizitat Timișoara în aceste prime șase luni provin din Germania, pe locul doi este Austria. Foarte mulți dintre cei care au venit în vizită știau că Timișoara e Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism și reprezentanții Alianţei pentru Turism din România s-au întâlnit la Timișoara, orașul care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2023. Cu toții cred că Timișoara se află pe un drum bun în ceea ce privește turismul. Conform datelor centralalizate de Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei, în primele șase luni ale anului, în jur de 180.000 de turiști au vizitat orașul de pe Bega.

Ce mai putem să constatăm pe date statistice este că în primele cinci luni ale anului am ajuns la o creștere a indicelui de ocupare netă a capacităților de cazare de la 27,3% anul trecut, la 36,4% anul acesta, fiind destul de mult peste media pe țară care e undeva la 27,4%. Majoritatea turiștilor care ne-au vizitat în aceste prime șase luni provin din Germania, pe locul doi probabil că este Austria. Foarte mulți dintre cei care au venit în vizită știau că Timișoara e Capitală Europeană a Culturii. Au fost turiști cu afinități culturale, unii aveau chiar informații despre anumite puncte din program”, a spus Simion Giurcă, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei.

În anul Capitalei Culturale Europene, într-un scenariu optimist, sunt așteptați circa 500.000 de turiști care înoptează în Timișoara, din care cel puțin 300.000 să fie străini.

Aşteptăm ca în a doua jumătate a anului cifrele să crească, pentru că trendul este unul ascendent, şi sper ca până la finele anului să atingem sau să ne apropiem foarte mult de obiectivele propuse, e vorba de un milion de vizitatori, numărul incluzându-i pe toţi cei care vin să vadă anumite evenimente fără să înnopteze, iar la turiştii care şi înnoptează, ţinta noastră este de o jumătate de milion. Ne dorim să creştem durata unui sejur mediu, suntem peste media pe ţară în primul semestru, avem 2,03 nopți de cazare, şi ne-am dori ca această medie să crească până până la finele anului. Din datele noastre, în zona privată (apartamente, pensiuni) numărul înnoptărilor este mai mare decât în zona hotelieră, de 4%. Considerăm că Timişoara a intrat pe un drum nou, care să o consacre ca destinaţie turistică importantă şi vrem să forţăm în anii viitori, întrucât Capitala Europeană a Culturii se termină la 31 decembrie 2023, dar oraşul trebuie să meargă înainte, iar turismul este un vector important de imagine, de creştere a prestigiului şi un important factor economic”, a mai spus Simion Giurcă.

Timișoara dispune de aproximativ 4.000 de locuri de cazare.

Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), spune că Timișoara e mult schimbată.

Oraşul arată excelent faţă de acum zece ani, văd multe lucruri schimbate în bine, aud mulţi turişti vorbind limbi străine. Percepția mea e pozitivă. Contează ce va urma după 2023, cum vom monetiza. Să luăm exemplul Sibiului. În anul în care Sibiul era Capitală Culturală a Europei, turismul nu era așa de dezvoltat, dar în anii care au urmat mulți turiști au ajuns în Sibiu tocmai din faptul că a fost în 2007 Capitală Culturală Europeană”, a spus Dumitru Luca.

Conform lui Dumitru Luca, industria ospitalieră aduce economic în jur de 5% din PIB-ul României, cu mult sub nivelul țărilor din jur.

Cea mai dură pierdere e care a suferit-o turismul românesc în perioada asta este pierderea forței de muncă calificată. Am avut doi ani și de pandemie, am avut scurgeri masive de forță de muncă înalt calificată către alte domenii, pentru că și-au pierdut încrederea că această industrie își va reveni. Nu puteau să trăiască doar cu promisiuni. Când ne-am revenit, ne-am dat seama că nu mai avem cu cine să facem turism. Suntem nevoiți să formăm alte persoane, care nu au nicio pregătire în acest domeniu, foarte mulți vin din alte țări, va fi un proces lung de durată”, a mai spus Dumitru Luca.

Sursa: https://adevarul.ro/

Alte subiecte :

FOTO | Cadavrul unei lebede, găsit în Bega

Un timișorean a găsit cadavrul unei lebede plutind pe Bega, în zona Podului Michelangelo. Bărbatul a văzut pasărea și, crezând că poate mai are...

50 de bicicliști din Timișoara au primit veste reflectorizante

În cadrul unei acțiuni de prevenire a abaterilor de la regulile de circulație din trafic, polițiștii rutieri din Timișoara le-au dăruit bicicliștilor veste reflectorizante. Vineri,...

Citește și :