Cursuri doar online, timp de o lună, la Universitatea de Medicină din Timişoara

436

Studenții facultăților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara vor urma cursurile doar online, iar conducerea Universităţii va asigura suportul de curs şi tehnica necesară predării pe mai multe platforme de profil.

În plus, conform unui comunicat postat pe site-ul instituţiei se mai arată că şi activităţile din spitale vor fi restricţionate studenţilor. Aceste prevederi sunt valabile până în 15 octombrie, a transmis  purtătorul de cuvânt al UMF.

În situaţia ridicării stării de alertă, adică atunci când condiţiile legale şi epidemiologice o vor permite, procesul didactic tradiţional va fi reluat, în maximum 7 zile.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.