Curățenia și gălălgia, marile probleme de la periferia Timișoarei

58

Polițiștii locali s-au aflat, zilele acestea, în cartierele mărginașe ale Timișoarei. Au găsit rampe clandestine de gunoi, mașini abandonate și au stat de vorbă cu cetățenii care s-au plâns de gălăgie.

Acțiunea a avut loc în cartierele Plopi, Kuncz și Traian.

”Astfel, în urma acestei acțiuni, s-a relaționat cu 195 de cetățeni, care au sesizat probleme diverse, printre care gunoi neridicat pe str. Rotundă nr.14-16, câini lasăți în libertate pe str. Cocorilor și în Parcul Regina Maria, tineri care fac gălăgie, mizerie și consumă alcool la intersecția str.Gh. Asachi cu str. Soarelui, persoane care aruncă deșeuri peste dig, pe malurile Begăi pe str. Rudolf Walter etc. În cadrul constatărilor și în urma semnalărilor cetățenilor, au fost identificate de polițiștii locali și un număr de 36 locații în care se aflau autovehicule ce păreau a fi abandonate, 8 locații identificate ca terenuri virane neîmprejmuite și cu imobile degradate, precum și 40 de locații în care se aflau abandonate deșeuri”, spun polițiștii.

Datele au fost încărcate în baza de date. Firmele de salubritate vor igieniza zonele, iar rablele vor fi ridicate dacă se constată că au stat pe domeniul public timp de 1 an.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.