Cum vor funcționa piețele din Timișoara în carantina parțială

112

Piețele agroalimentare care funcționează în interior se închid. Autoritățile au găsit însă soluții pentru ca producătorii să poată totuși să își vândă marfa în următoarele două săptămâni. În weekend, Prefectura Timiș a transmis câteva direcții primăriilor din județ. Astfel, edilii au obligația să amenajeze spații în aer liber pentru piețe.

„Unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza pentru a le deschide în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020), astfel încât să fie funcționale ca spațiu deschis. Acolo unde nu pot funcționa în acest fel, se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesului auto în zonele respective. În cazul în care nu există această posibilitate, se vor organiza și autoriza de către autoritățile locale, piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe amplasamente, anunțate în prealabil producătorilor agricoli și cumpărătorilor, inclusiv prin comunicate oficiale”, a transmis Prefectura.

Autoritățile din Timișoara s-au mobilizat deja și au început pregătirile pentru ca producătorii să aibă unde să își vândă marfa. Comercianții din Iosefin vor fi mutați afară și vor funcționa ca o piață volantă. În Badea Cârțan și în Timișoara 700 se amenajează căsuțe pentru lacate și carne în exterior.

Nu uitați, de luni seara, circulația pe tot teritoriul țării este restricționată după ora 23:00, iar magazinele se închid la ora 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.