Cum să te camuflezi în poezia lui Robert Șerban. Foto-Video

73

Scriitorul Robert Şerban a intrat în linie dreaptă, ieşind din „întuneric” cu o nouă carte intitulată „Tehnici de camuflaj”, în care încearcă să explice cum să te „căneşti” pe faţă, să te faci verde ca iarba, ca să te ascunzi de ochii cititorului, dar lăsându-i acestuia şi dezlegarea câtorva tehnici de camuflaj.

Lansarea a avut loc la Librăria „Două bufniţe”, care a devenit deja un loc intim şi prietenesc unde se pot întâlni scriitori, jurnalişti, poeţi, locul unde aceștia îşi pot dezlega limbile pentru a vorbi în acelaşi dialect.

Sala librăriei s-a dovedit a fi din nou neîncăpătoare, în faţa acestora vorbind în afară de autor şi scriitorii şi criticii timişoreni Mircea Mihăieş şi Cornel Ungureanu. Acesta din urmă a declarat: „Este o mare bucurie de a ne întâlni cu un volum de poezie care ne exprimă, cum nici un alt volum de poezie nu ne-a exprimat până acum, o bucurie a întâlnirilor şi o simplitate a lui, apropiindu-te de un poet ce încearcă să descifreze o filozofie, o vorbire plină de podoabe. Aici există o simplitate şi o bucurie de a fi în poezie, prin poezie, o poezie în care există şi ironia, şi autoironia, o întâlnire cu Dumnezeu, dar şi o despărţire de Dumnezeu”.

Cu această carte, Robert Şerban a făcut un salt înainte, parcă luând-o pe un alt făgaş.

„Robert Şerban este după opinia mea unul dintre cei mai puternici poeţi români contemporani, mă refer la forţa şi la capacitatea de penetrare înspre cititor, nu atât la originalitate, pe cât la stilul şi forţa pe care poate să o imprime în discursul lui poetic. Cartea lansată cred că este o carte de răscruce pentru că ea anunţă într-un fel o altă voce poetică. E o poezie matură în sensul dezvoltării ei tematice pe verticală”, a spus Mircea Mihăieş.

Cu această carte, Robert s-a maturizat, renunţând încet-încet la „podoabele” ce făceau farmecul poeziei lui de până acum, o poezie narativă în care spunea nişte poveşti lirice, asemeni unui poet participativ. Cu această carte, Robert Şerban a devenit un poet reflexiv, un poet gânditor ce priveşte lumea diferit, având faţă de ea o anumită detaşare autopedepsitoare.

„Avem de-a face cu o poezie care nu se mai mulţumeşte să reflecte realitatea, ci încearcă să o atragă în propriul ei moment pentru a putea să o modifice. Poemele din carte sunt şi un fel de lecţii de anatomie textuală, pe care Robert Şerban le-a practicat poezie de poezie, bazându-se pe un titlu oarecum înşelător, deși cartea se numeşte „Tehnici de camuflaj”, îl trădează, îl transpune, îl relevă pe autor, în toate dilemele sale actuale. Cred că atunci când Robert Şerban va ajunge la vârsta retrospectivelor, acest volum va conta ca un reper important”, a mai spus Mircea Mihăieş.

Saltul lui Robert Şerban cu această carte a fost unul uriaş, de la o poezie a cotidianului, a unei experienţe proprii, a ajuns la reflecţie, la o poezie reflexivă după cum am mai spus-o şi, de ce nu, la o poezie filozofică ce se deschide spre o zonă necunoscută a religiosului, ca nişte clopote ce se aud din când în când şi care alcătuiesc decorul poeziei. Cu această carte s-a produs trecerea de la poezia banalului, a evenimentelor biografice, la o poezie de reflecţie, la o poezie a maturităţii.

Am putea încheia aici cu cuvintele lui Mircea Mihăieş: „Robert Şerban a împins poezia foarte departe de unde ne aflăm, prin ceaţă sau prin pulbere stelară, aproape că nu se mai zăresc, vor fi unul, vor fi doi …”.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ