Cum a împărțit Ion Iliescu piersicile unor jurnaliști timișoreni ! Se întâmpla la începutul anilor ’70-video

426

Ion Iliescu, nimeni altul decât un comunist format de Nicolae Ceauşescu, s-a născut la 3 martie 1930, la Olteniţa. La vârsta de 23 ani a intrat în rândurile PCR, iar în 1965 a devenit membru al Comitetului Central al PCR, însă, începând cu 1971, a fost, treptat, marginalizat de Nicolae Ceaușescu, din cauza faptului că nu era întru totul de acord cu politica acestuia. Drept pedeapsă pentru că s-ar fi opus întoarcerii PCR la dogmatismul stalinist, a fost trimis la Judeţeana de Partid Timiş a PCR, pe postul de secretar cu Propaganda, pentru a se forma la şcoala vieţii.

În viziunea lui Nicolae Ceauşescu, absolvirea unei astfel de şcoli (urmată şi de Nicu Ceauşescu) reprezenta o condiţie sine qua non a promovărilor ulterioare în ierarhia de partid şi de stat, lucru care de fapt s-a şi întâmplat.

Am stat puţin de vorbă cu un fost jurnalist la „Renaşterea Bănăţeană”, Cornel Popovici, care a încercat să se scormonească prin buzunare pentru a scoate la iveală vreo şotie sau vreo amintire din vremurilor demult apuse, şi chiar a scos.

Ceausescu_iliescuNe întoarcem undeva prin anii 1970–1980, când Ion Iliescu a fost propulsat de Nicolae Ceauşescu pe meleagurile timişene, ca secretar cu Propaganda de Partid.

 Fostul Preşedinte al României, Ion Iliescu, a poposit şi pe la Timişoara, prin anii 1972–1973. Acest lucru s-a întâmplat după celebra vizită a lui Ceauşescu în Coreea şi în China, unde Ion Iliescu ar fi intrat într-un clinici cu secretarul general al partidului, pe motivul că Ceauşescu admira Modelul Asiatic, de ovaţionare şi adulare a liderului suprem. Drept urmare, Iliescu, care era membru supleant al partidului, este trimis la Timişoara cu probleme de propagandă. La Timişoara se ocupă şi de presă. Are două obiective: unul, ziarul Drapelul Roşu, al doilea, revista Orizont. Iliescu era omul care făcea cărţile şi împărţea funcţiile, atât pentru Drapelul Roşu, cât şi pentru revista Orizont, spune Cornel Popovici.

Iliescu nu era un comunist foarte ţeapăn şi rigid, cum erau secretarii de partid de la judeţ, precum Telescu, dar şi alţii ca el, care, în timpul şedinţelor, stăteau nemişcaţi în costume şi cu cravată, la vremea respectivă neexistând aparate de aer condiţionat; Ion Iliescu îi îndemna să se facă mai comozi, scoţându-şi haina şi punând-o pe spătarul scaunului.

În acea vară mă aflam la Lovrin şi primisem nişte piersici din livezile celebre ale Lovrinului, Tomnaticului şi Sânicolaului, şi eram în aşteptarea unei maşini, eu şi încă un coleg, să ne aducă la Timişoara. Ghinionul nostru face ca în faţa Primăriei din Lovrin să oprească o Volga neagră, cu nr. 1 TM 104, maşina lui Ion Iliescu, care coboară şi ni se adresează: «Băieţi, băieţi!». Îi spunem că aşteptăm o maşină să ne ducă la Timişoara. «A, nu nu se poate, veniţi cu mine!», şi îi spune şoferului: «Te rog, ia lăzile băieţilor şi pune-le în portbagaj!». Pe drum ne întreabă ce am făcut. Noi îi spunem că am făcut politica partidului… «Bravo, bravo, vă felicit!». Ajungem în Timişoara şi îi spune şoferului: «Pe mine mă laşi la muzeu — era vorba de Muzeul Banatului —, iar pe băieţi îi duci mai departe», s-a mai destăinuit Popovici.

După plecarea maşinii, şoferul a cerut jumătate din piersici „băieţilor”, aşa că cele două lăzi au fost date pe din două.

În perioada respectivă Iliescu era nehotărât, dar şi prudent când era vorba de Ceauşescu, încerca să mențină un echilibru, adică nici să fie cu Ceauşescu, dar nici departe de el.

Iliescu avea domiciliul pe Trandafirilor, colţ cu Michelangelo, cât a stat în Timişoara. În ziar, materialele nu puteau apărea decât după ce le vedea Iliescu. Nu îi plăcea niciodată ca el să se afle în prim plan când era vorba de ştiri cu partidul, cerând să fie lăsat mai la urmă — tovarăşul Ceauşescu să fie cel care e în faţă, pe urmă tovarăşul Telescu să fie evidenţiat:

Mă întorc în tipografie şi dau din nou materialul la cules. Pe la ora şapte seara sună un telefon, răspund… «Iliescu la telefon…». «Ia mai citeşte-mi odată, că ceva nu îmi este clar….». Îi citesc… «Nu, nu este bine, corectezi acolo şi acolo». Îi dau tipografului, şi acesta se execută, mai trec cam trei sferturi de oră şi sună din noi telefonul… Iliescu la telefon… «Partea a doua dă-o în faţă…». Atunci tipograful izbucneşte: «Măi, mai terminaţi odată, eu o să mă spânzur, nu mai scoatem ziarul», deja se făcuse ora 11,00 noaptea, ziarul trebuia scos, apărea în 50.000 de exemplare. Pe la ora 12 noaptea sună din nou telefonul… Zeţarul, care era Nelu Pascu, zice: «Gata, măi, pe mine nu vă mai bazaţi, eu m-am spânzurat». Ridic… «Iliescu la telefon. Ia mai citeşte încă o dată, uite, pe mine taie-mă de tot, să nu apar eu în faţă». I-am promis lui Nelu 2 kg de răchie numai să facă toate corecturile. Deci cam ăsta era caracterul lui Ion Iliescu.”,  îşi mai aminteşte Cornel Popovici.

La Timişoara, Iliescu nu a stat prea mult, cam un an şi câteva luni, perioadă în care nimeni din Comitetul Central nu a păşit în orașul de pe Bega, mai ales că, atât Iliescu, cât şi Telescu, care era prim-secretar, făceau parte din Comitetul Executiv, ceea ce era unic în România, niciunde, în niciun judeţ nu existau două persoane făcând parte din Comitetul Executiv. În general, Ceauşescu făcea astfel de repartiţii pe judeţele Cluj, Constanţa, Iaşi.

Când Iliescu a trebuit să plece de la Timişoara, a fost mare zarvă, de aici îndreptându-se spre la, apoi luând drumul Iaşului, unde este numit prim-secretar.

Ce fel de om era Ion Iliescu aflăm şi din biografia sa. De unde se trage şi cine au fost părinţii lui.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru, s-a născut în Oltenița și a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român, ținut la Gorikovo (lângă Moscova). La acest congres a semnat o declarație care prevedea că România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine”. A mai rămas în Uniunea Sovietică încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgăroaică), femeie care nu s-a mai interesat niciodată de soarta lui. La scurt timp, Alexandru Vasile Iliescu s-a recăsătorit cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu.

Mihaela Păunescu

1 COMENTARIU

  1. Ce sa zic?…a trebuit sa treaca mai mult de 28 de ani, ca sa recunoastem adevarul despre Iliescu.Chiar este un om bun si generos, niciodata n-a fost dornic sa acumuleze material absolut nimic.De aceea este unicul politician adevarat care a crezut in popor si nu a furat niciodata de la nimeni nimic.Ani de zile stiam despre dna Nina Iliescu ,ca are o pensie fabuloasa, cand de fapt, realitatea era cu totul alta.Presa noastra care ne-a manipulat, pacat….Cand dl Iliescu, se opunea retrocedariilor de paduri, toti l-au injurat, astazi avem Agent Green, care incerca sa mai salveze ce putea fi salvat daca eram atenti, la ce ne spunea „bolsevicul”, azi aveam paduri nu doar cioturi si inundatii, alunecari de teren.Adevaratii criminali sunt cei care ne-au adus in acest stadiu nu dl. Iliescu.Dar am mai observat ceva in toti acesti ani, daca nu esti hot si nu furi, e musai sa fii calomniat. Toti trebuie sa fim manjiti dar asta nu se mai poate !!!…ps- un articol corect si obiectiv, felicitari !

LĂSAȚI UN MESAJ