Crimele comunismului, departe de rezolvare! Societatea Timişoara cere un departament special

345

Crimele comise de comunişti în perioada fostului regim nu sunt nici pe departe soluţionate la 27 de ani de la Revoluţia din 1989. Astfel, Societatea Timişoara cere imperios preşedintelui Klaus Iohannis şi Gvernului înfiinţarea unui departiment special în cadrul MInisterului Justiţiei care să se ocupe strict de atrocităţile comise în comunism.

“Societatea Timişoara își manifestă întreaga susținere faţă de iniţiativa înfiinţării unui departament al Parchetului General care să investigheze crimele comunismului și să le aducă în faţa instanţelor naționale. Credem că înfiinţarea unui astfel de departament ar fi o urmare firească a semnării de către Ministrul Justiției din România, cu aproape doi ani în urmă, a declaraţiei de la Talin în care 10 state din Europa de Est au convenit să găsească împreună calea prin care crimele comunismului să fie aduse în fata unor instanţe naţionale sau internaţionale. La Talin s-a constituit un grup de lucru din experți care caută metoda cea mai adecvată pentru a pune în practică ceea ce statele, prin vocea miniştrilor de justiție, au hotărât. Una dintre soluţiile grupului de experți este chiar aceea de a înfiinţa birouri de procuror în fiecare țară, birouri care să colaboreze în cadrul unui sistem interstatal și care să prezinte dosarele întocmite instanţelor naționale. Prin acest demers, România ar fi o deschizătoare de drumuri, ar fi primul stat care ar trece de la declaraţii politice la soluții în vederea îndeplinirii obiectivelor Declaraţiei de la Talin”, transmite Societatea Timişoara.

revolutie-2

Societatea Timişoara cere de asemenea pedepsirea comuniştilor care au ucis sau torturat sutele, poate chiar miile, de victime.

“Societatea Timişoara, membră a Platformei Memoriei și Conştiinţei Europene, militează pentru găsirea unei soluții instituţionale pentru pedepsirea crimelor comise în perioada comunistă şi pentru aflarea întregului adevăr care să stea la baza scrierii istoriei comuniste și postcomuniste în România”, mai transmite Societatea Timişoara.

În prezent nimeni nu cunoşte numărul exact al victimelor comunismului şi nici persoanele care ar trebui trase la răspundere.

revolutie-5

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.