O nouă crimă ieșită din comun șochează România și readuce în amintire cazul Caracal. O tânără a fost omorâtă cu bestialitate, apoi băgată într-o valiză căreia i s-a dat foc la marginea unui drum în apropierea localității Ghimpați, din județul Giurgiu. S-a întâmplat vineri seara. Un șofer de TIR care trecea pe acolo a văzut flăcările, a crezut că este un incendiu de vegetație și a oprit să stingă focul cu stingătorul din dotare, ca să descopere apoi că arsese, de fapt, aproape complet, un cadavru. Victima încă nu a putut fi identificată.
Psihiatrul Gabriel Diaconu spune că cel care a comis oribila crimă din județul Giurgiu are discernământ, știe foarte bine ce a făcut și de aceea a încercat să-și ascundă urmele. Autorul faptei este chinuit, pe de altă parte, de frica de a nu fi prins.
Cei care incendiază cadavrul victimelor nu se împacă cu ideea că, post-mortem, victima încă mai are trăsături omenești și de aceea recurg la aceste gest. Ei vor să se convingă că își duc demersul la bun sfârșit. De aceea, este posibil ca autorul crimei încă să se mai fi aflat la locul faptei. Poliția ar trebui să-și orienteze cercetările și către cei care erau acolo în momentul descoperirii cadavrului, a spus psihiatrul la Digi24. Gabriel Diaconu crede că nu este vorba despre un criminal în serie sau în orice caz, este unul „la început de carieră”. Nu are același profil cu Gheorghe Dincă, protagonistul cazului Caracal, și probabil va fi identificat destul de repede, crede psihiatrul.
„Artistul” stă în spatele operei
Gabriel Diaconu: „În domeniul acesta al psihologiei criminologice există un proverb: Dacă vrei să cunoști artistul, trebuie să-i studiezi atent opera. Știm din start că avem de-a face cu o persoană care știe foarte bine ceea ce a făcut și care încearcă să-și ascundă urma. Aceasta spune despre făptaș că are o minimă înțelegere despre ce înseamnă amprente, ce înseamnă identificare, deci este o persoană care nu este complet analfabetă. La fel de bine, știm despre psihologia lui că nu suportă gândul că victima era o ființă umană. De multe ori, persoanele care distrug post-mortem cadavrul victimei lor sunt persoane care au o puternică ambivalență și care la momentul care și-au descărcat fantezia violentă asupra victimei nu se pot reconcilia cu faptul că victima încă are trăsături omenești.
O altă chestiune este că foarte rar făptașii care incendiază victima pleacă de la locul faptei, adică de la locul incendierii înainte să se asigure că acest demers a avut succes. Anchetatorii ar face foarte bine să se orienteze către cei care erau prezenți la locul faptei, pentru că există o șansă statistică, ce-i drept, nu poți să zici cu titlu de sută la sută, ca printre cei care se aflau acolo să se numere și făptașul.
Un criminal speriat
Oamenii care se angajează în astfel de fapte de neutralizare, de dezumanizare a victimei sunt oameni care se sperie și este foarte posibil că sunt la prima lor abatere sau dacă sunt la a doua abatere, în orice caz sunt persoane care nu stăpânesc foarte bine „arta crimei”. Ceea ce-i face să incendieze victima, să porționeze victima este o urgență, pentru că acela este momentul în care își dau seama că vor fi prinși. Asta este din nou în avantajul anchetatorilor, pentru că același lucru care îl sperie pe un făptaș, frica de a fi prins, îl face să-și dorească să fie prins și în cele din urmă, sub o formă sau alta, să graviteze împrejurul acestei fapte, pentru că ne spune chestiunea asta despre personalitatea individului că nu este complet deposedată de remușcări și că într-un fel sau altul, fie că va trece o săptămână sau o lună, va fi identificat.
Criminalul de la Ghimpați nu are același profil cu Gheorghe Dincă
Sunt foarte puține paralele care pot fi trase sau analogii între acest caz și cazul Caracal. În ceea ce privește incendierea corpului victimelor, în manualul de crimonologie și de profiling criminologic al făptașilor, există acest subtip – al criminalilor care incendiază victima și evident că Gheorghe Dincă, dacă e să ne referim la el, este un personaj ieșit din comun, pentru că el avea o întreagă instalație de distrus rămășițele victimelor. Aici, pe de altă parte, vorbim de o oarecare improvizație și de un fel de predispoziție de a duce victima undeva în pădure, unde pot sau nu să fie privitori. Asta este o altă chestiune, dintr-o perspectivă de data această psihologic-criminologică: nevoia compulsivă a individului de a i se vedea opera. Tocmai de aceea artistul rămâne mereu în spatele operei și știm, pentru ce va urma, că la o evaluare atentă ulterioară, din punct de vedere medico-legal, psihiatric, inclusiv al profiului lui de comportament, vorbim de o persoană cu risc mare de recidivă și în eventualitatea în care este deja recidivist, vorbim de o persoană care a escaladat în comportamentul lui criminal. Cu alte cuvinte, nu vorbim de un criminal în serie, este o speculație, sau vorbim de un criminal în serie a cărui carieră este la început”.
Sursa: Digi24
