1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Copiii vulnerabili, risc crescut de excluziune socială

Riscul de sărăcie și excluziune socială, care este semnificativ mai ridicat în România în cazul copiilor (38,1%) față de adulți (32,5%) 1 , a devenit unul major și cu repercusiuni vitale, în contextul pandemiei de Covid-19. Salvați Copiii România a identificat soluții pentru ca acești copii vulnerabili și familiile lor să fie sprijinite și să aibă acces la servicii sociale de bază.

Astfel, cu implicarea Delikat, peste 500 de copii și 300 de adulți din programele Salvați Copiii beneficiază de fonduri în valoare de 50.000 de euro, pentru asigurarea produselor alimentare de bază și alte produse de necesitate.

Le crește singură pe cele trei surori de când cea mai mică, A.M. (6 ani), avea aproape doi ani. R. are acum 8 ani, iar cea mai mare, ajutorul neprețuit al bunicii, I., a împlinit în iarnă 10 ani.

Bunica a devenit reprezentantul legal al celor trei nepoate atunci când mama le-a abandonat. De atunci, și-au făcut împreună o casă cât mai prietenoasă, chiar dacă plătesc chirie, din alocațiile fetelor și din ce câștigă bunica din diverse munci ziliere.

Pentru că fetele mergeau în centrele educaționale ale Salvați Copiii și mâncau acolo, apoi își făceau lecțiile, bunica avea doar grija cinei. Odată cu închiderea tuturor instituțiilor de învățământ însă, dictată de măsurile anti-pandemie, bunica este disperată, pentru că nu le poate asigura celor trei surori nici măcar masa caldă de înainte.

„În general, o criză socială de amploare, cum este aceasta pe care o traversăm, cauzată de pandemie, acutizează slăbiciunile unei societăți și tinde să cronicizeze unele probleme care nu mai sunt pe agenda de priorități a decidențior politici. Copiii vulnerabili, care veneau în centrele Salvați Copiii, unde primeau o masă caldă și sprijin pedagogic, sunt acum izolați, iar riscul de excluziune socială este unul vital, pentru că vorbim despre acces la servicii sociale de bază.

Ne concentrăm pe identificarea de soluții prin care acești copii să nu fie împinși la marginea societății”, a explicat Președintele Executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.

„Credem că este responsabilitatea noastră, a tuturor, să găsim soluții care vin în sprijinul celor care sunt izolaţi acasă și care depind de ajutorul nostru pentru supraviețuire. Sprijinul pe care îl oferă Delikat, alături de Organizația Salvați Copiii, copiilor aflați în dificultate și familiilor acestora, este menit să susțină categoriile sociale vulnerabile, expuse acum o dată în plus riscurilor”, a declarat Iulia Floricica, Marketing Manager Foods Unilever.

În situații de criză socio-economică, familiile cu copii resimt mai dur efectele negative ale tensiunilor din piața muncii. Astfel, între anii 2010 și 2012, în România, procentul copiilor în risc de sărăcie sau excluziune socială a crescut cu aproape 4,5 puncte procentuale (de la 48.1% în 2010 la 52,5% în 2012), în timp ce, în rândul adulților, creșterea a fost de cinci ori mai mică/de doar de 0.8 puncte procentuale (de la 40.1% în 2010 la 40,9% în 2012).

Datele Eurostat de dinaintea crizei sociale provocate de pandemia de SARS-CoV2 arătau că 38,1% dintre copiii români provin din familii care se confruntă cu deprivare materială severă ori cu un nivel scăzut al veniturilor.

Pentru cei care vor să facă parte din rețeaua de solidaritate a copiilor vulnerabili, este disponibil numărul 8847, unde se pot face donații singulare de 4 Euro prin SMS.

Alte subiecte :

Citește și :