Consumatorii de energie electrică și gaze naturale rău platnici ar putea fi debranșați chiar în stare de alertă

34

Guvernul analizează, în ședința de joi, un proiect de ordonanță de urgență care prevede eliminarea prevederilor prin care se interzicea deconectarea sau debranșarea consumatorilor de energie electrică sau gaze naturale în perioada stării de alertă. Proiecul a venit la presiunea industriei care reclamă că a acumulat datorii de aproape un miliard de lei și nu are la îndemână pârghii legale pentru a recupera restanțele.

De un an și aproape trei luni, consumatorii de energie electrică și gaze naturale nu au putut să fie debranșați, chiar dacă nu își plătesc facturile, ca urmare a măsurilor luate pentru gestionarea pandemiei de COVID-1.

Este vorba de art. 72. alin. (1) din Ordonanța de Urgență nr. 70/2020 care prevede că „pe perioada stării de alertă, operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze naturale asigură continuitatea furnizării serviciilor, iar în situația în care este incident un motiv de debranșare/deconectare, amână efectuarea acestei operațiuni până la încetarea stării de alertă”.

Acest aliniat este propus spre abrogare într-un proiectde Ordonanță de Urgență, aflat pe ordinea de zi a ședinței de joi a Executivului. Permanentizarea facilităților poate duce la prejudicii majore în lanț în întreaga economie, se arată în documentul guveramental. În conformitate cu legislația în vigoare, deconectarea/debranșarea de la alimentarea cu energie electrică și gaze naturale pe perioada stării de alertă nu poate fi realizată indiferent de:

  • motivul pentru care s-ar fi realizat deconectarea/debranșarea;
  • momentul la care s-a născut motivul debranșării/deconectării;
  • situația patrimonială concretă a clienților finali protejați de consecințele măsurii de deconectare/debranșare;
  • măsurile adoptate, complementar, pentru protecția și sprijinirea populației prin prisma necesității de acces la utilități publice;
  • solicitarea de deconectare exprimată de către clienții finali de energie electrică și gaze naturale.

Câți clienți au datorii la plata facturilor aflaţi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.