Consulii din Timișoara și prefectul de Timiș au donat sânge

220

Acțiune inedită de donare de sânge! Miercuri dimineață, consulii generali și cei onorifici care reprezintă misiunile diplomatice din Timișoara au mers la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge.

Este nevoie urgentă de sânge, așa că și înalții diplomați au vrut să dea o mână de ajutor. Alături de consuli, a donat sânge și prefectul de Timiș, Eva Andreaș.

”Este, în primul rând, o datorie de cetăţean să fii alături de semeni şi să contribui la sănătatea celor aflaţi în nevoie. Felicitări pentru iniţiativă şi sunt convinsă că o vom repeta şi în anii următori. Am întâlnit cu bucurie foarte multe persoane dispuse să doneze puţin din viaţa lor ca să poată face diferenţa în lupta medicilor pentru pacienţii care au nevoie urgentă de sânge”, a declarat prefectul de Timiș, Eva Andreaș.

În Timișoara sunt 10 misiuni diplomatice, dintre care 3 consulate generale, cel al Germaniei, Italiei și Serbiei, și șapte consulate onorifice, cele ale Austriei, Fraanței, Țărilor de Jos, Indiei, Suediei, Tunisiei și Ungariei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.