Conflictul de la vârful puterii se acutizează. Premierul Cîțu nu mai acceptă propunerile coaliției de guvernare

260
Tensiunile continuă în PNL. În ședința Biroului Executiv, prima din acest an, liberalii au continuat epopeea nemulțumirilor legate de modul în care se împart funcțiile în Guvern. Printre reproșuri și nemulțumiri la adresa conducerii PNL, premierul Florin Cîțu și-a informat colegii că intenționează să taie o parte din sporurile bugetarilor și că majorarea pensiilor nu este posibilă anul acesta, conform unor surse din partid.
 
Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că au existat o serie de reproșuri din partea fostului lider de grup de la Camera Deputaților, Florin Roman, la adresa lui Ludovic Orban privind nominalizarea secretarilor de stat. Roman i-ar fi spus lui Orban că își promovează „prietenii” în comisia internă a partidului în care se analizează candidaturile pentru posturile de secretari de stat.
Nemulțumiri au fost și la adresa miniștrilor din Guvern. Aceleași surse susțin că Rareș Bogdan s-a plâns de faptul că miniștrii USR sunt mult mai vizibili decât cei ai PNL. Co-președintele PNl s-a plâns că miniștrii nu comunică și sunt greu de abordat la nivel intern.
De partea cealaltă, premierul Florin Cîțu a evitat să intre în conflictul intern din partid privind numirea secretarilor de stat și a prefecților și a vorbit despre construirea bugetului de stat. Cîțu i-ar fi informat pe liberali că a făcut o analiză a sporurilor bugetare și că anul trecut o parte din angajații la stat au primit sporuri care le dublau veniturile lunare.
De asemenea, premierul le-ar fi spus liberalilor că, potrivit calculelor sale, s-ar putea face o economie la bugetul de stat de 2,5 miliarde lei și că intenționează să reducă o parte din sporuri.
Totodată, Florin Cîțu a subliniat din nou, în interiorul partidului, că nu ia în calcul să majoreze pensiile în 2021, contrar solicitării partenerilor de Coaliție. (Reamintim că USR-PLUS au vorbit despre o majorare a pensiilor de 3% iar UDMR a cerut 8%). O ședință a Coaliției pe această temă va avea loc în cursul după-amiezii.
De altfel, premierul Florin Cîțu a declarat, la finalul ședinței PNL, că pensiile sunt mai mari anul acesta față de nivelul din 2020 și că acestea vor rămâne la nivelul stabilit de la 1 ianuarie.
„Pensiile vor fi mai mari ca anul trecut, deci anul acesta punctul de pensie este mai mare ca anul trecut. Pensiile au crescut 14%. Asta înseamnă că anul acesta, deja începem anul cu cheltuieli mai mari cu pensiile de aproape 9 miliarde de lei de la începutul anului, aproape 1% PIB, trebuie să găsim acești bani”, a declarat Cîțu.
sursa – hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.