12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Conflicte ce stau să explodeze în mișcarea sportivă timișoreană

Atletic Club Maraton este unul din reperele solide ale mișcării sportive de la noi din oraș. În timp, în afară sportului, au avut și o puternică implicare în acte culturale de ridicarea interesului pentru Timișoara. Chiar dețîn câteva premiere. Prin maraton dar și prin alte realizări devenite publice au făcut auzit numele orașului nostru până departe.

De dată această se află în situația de a intră în conflict cu alte entități organizatorice ce se presupune că ar atentă la drepturile lor. Iată ce spune sportivul Costantin  Dumitra sufletul acestei mișcări sportive. Dânsul se află în față unui fapt ce în opinia să îi prejudiciază imaginea și drepturile.

Atletic Club Maraton a organizat timp de 20 de ani Maraton Timișoara și de 14 ani Crosul Firmelor. Crosul Nocturn 7 ani, Triatlon 6 ani etc. Din cauza concurenței neloiale  am fost puși în situația să nu mai putem păstra această tradiție. Cerem public anularea evenimentului  Timișoara City Marathon din dată de 28.10.2018 în calitate de proprietar al mărcii Maraton Timișoara, Timișoara Maraton, Semi-maraton Timișoara. În caz contrar, vom demara procedura necesară pentru a ne apară dreptul recunoscut prin legea în vigoare și vom cere în instanța despăgubiri pentru prejudicial cauzat.

Gășiți atașat documentul întocmit de avocațîi noștri și trimis organizatorilor Timișoara City Marathon.

 Pentru a-și susține aceste afirmațîi a și prezența unele înscrisuri ce se pare că îi conferă dreptate. În cazul unor litigii ce mai apar se consideră îndreptățit să apeleze la justiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Poli Timișoara, amendată de FRF cu 10.000 de lei din cauza suporterilor

FRF a sancționat Poli Timișoara după jocul cu Phoenix Buziaș. Alb violeții au primit o amendă de 10.000 de lei de la Comisia de...

Citește și :