Uzina din vestul țării care producea armament vândut în toată lumea a ajuns o bălărie în care cresc copaci!

Cândva un contributor important al industriei de armament din România, Uzina Mecanică Orăștie mai este parte din industia de profil doar cu un cod CAEN. Captivă într-un cerc vicios de management provizoriu, numiri politice și lipsă de comenzi militare, compania supraviețuiește la limită, din producție civilă. Liniile de producție de armament sunt dezasamblate și în conservare, iar infrastructura se prăbușește sub greutatea birocrației și a dezinteresului autorităților de la București. O poveste nu foarte SAFE despre industria română de apărare.

Nicolae Stoica a intrat pe poarta Uzinei Mecanice Orăștie în această dimineață la fel cum a făcut-o în ultimii 40 de ani. Doar că nimic nu mai e la fel.

„În ’89 eram 5000 de angajați. Și acum mai suntem 90. Îmi vine și să râd și să plâng…”, spune el, pentru G4Media.

Când s-a angajat aici, pe 1 septembrie 1986, uzina era cel mai mare angajator din orașul cu puțin peste 20.000 de locuitori. Se produceau aruncătoare de grenade AG7 care mergeau aproape în exclusivitate la export.

„România era pe locul 3 mondial ca producător de armament pe vremea aceea”, își amintește Nicolae Stoica.

După 1990, lucrurile la uzina din Orăștie s-au schimbat dramatic. Legăturile de afaceri cu arme ale comuniștilor odată rupte n-au mai fost reînnoite, Armata Română se pregătea de pace. Iar la Orăștie au început concedierile.

Cu speranța că poate face ceva, Nicolae Stoica a înființat în 1998 Sindicatul „Speranța” și de atunci luptă ca Uzina Mecanică să nu moară.

O luptă grea și care pare tot mai fără de izbândă.

„Acum facem doar producție civilă, ne scoatem salariile. Suntem printre puținii din industria de apărare care ne scoatem salariile”, explică el situația actuală.

„Este o uzină care aparține statului român sută la sută. Eu nu pot să strig în piață: cine vrea să cumpere armament de la mine?”, spune el.

„,Distrugerea uzinei a fost pe mâna statului român”, spune Nicolae Stioica, lider sindical UM Orăștie.

Fantoma unei investiții care a ucis o fabrică

Pe umerii tot mai subțiri ai UM Orăștie stă o datorie istorică de peste 311 milioane de lei. Datoria provine dintr-un proiect ambițios demarat în urmă cu aproape trei decenii și de care s-a ales praful.

„Din cauza datoriei, noi nu putem participa la nicio licitație publică deschisă, nici nu putem lua credite din bancă, noi nu putem plăti materia primă la 60 sau 90 de zile, cum plătesc alții, o plătim când o ridicăm”, explică Nicolae Stoica.

„E o datorie a unei firme a statului către stat.”

Cum s-a ajuns aici.

În 1996, prin Hotărâre de Guvern uzinei i s-a aprobat implementarea unei linii de producție de tuburi de presiune din fontă cu grafit nodular. Proiectul, finanțat printr-un credit extern de peste 63 de milioane de lei garantat de stat, promitea o capacitate de producție de 40.000 de tone pe an.

Planul de afacere în baza căruia a fost obținut creditul estima că investiția va fi amortizată în mai puțin de 5 ani.

Linia de producție a fost instalată și a produs experimental țevi care mai există și astăzi. De țevile de fontă care puteau fi produse aici au fost foarte interesați saudiții.

Saudi Amiantit Management For International Operations a depus în 2001 la Ministerul Industriei și Resurselor o scrisoare de intenție în vederea înființării unei societăți mixte pe capacitatea de producție tuburi și fitinguri din fontă ductilă.

UM Orăștie era, în acel moment, filială a societății Romarm SA și ca să poată fi parte dintr-o societate mixtă a ieșit din subordinea companiei naționale și a devenit firmă de sine stătătoare.

Procedura pentru înființarea noii societăți comerciale cu capital mixt s-a derulat până la stadiul de semnare a Actului constitutiv. Doar că în urma unei vizitei la sediul Ministerului Economiei a reprezentanților Consiliului de administrație ale Saudi Arabian Amiantit Company, în septembrie 2003, negocierile au fost sistate irevocabil, scrie într-un document oficial consultat de G4Media.

Saudiții ar fi adus 14 milioane de euro aport la capitalul social, iar noua companie urma să preia integral și creditul extern și plata acestuia în 12 rate anuale.

La o săptămână după ce statul român a abandonat negocierile cu firma din Arabia Saudită, „au fost oprite activitățile în capacitatea de turnare tuburi din fontă. Începând cu data de 01.11.2003, după parcurgerea procedurii legale conform OUG 95/2002, majoritatea personalului de execuție și coordonare aferent acestei capacități (311 persoane) a fost disponibilizat”, scrie în documentul oficial.

„Linia de producție de țevi s-a închis din cauza lui Adrian Năstase (premier la acea vreme, n.red.)”, crede Nicolae Stoica.

Uzina Mecanică Orăștie a rămas în patrimoniu cu linia de producție care nu este finalizată, nu a fost niciodată recepționată și nici investiția închisă.

Datoria pe care uzina o are în contul ei crește, însă, de la an la an.

Cei care au trecut pe la conducere în ultimii 10 ani au cerut de nenumărate ori Ministerului Economiei și celui de Finanțe sistarea obiectivului de investiții pentru a putea închide cumva proiectul. Dar pentru asta e nevoie de o hotărâre de guvern care nu poate fi dată în lipsa unui studiu de fezabilitate. Studiul costă în jur de 35.000 de euro, bani pe care uzina nu-i are. Iar cercul vicios continuă.

„Lipsa de implicare a factorilor decizionali a făcut să nu fie luată încă nicio măsură de sistare, privatizare, divizare a societății etc. Tergiversarea în luarea unei decizii politice a făcut să se ajungă ca uzina să aibă o datorie istorică calculată de Ministerul Finanțelor pentru obiectivul de investiții (nepus în funcțiune nu din cauza uzinei și care a fost oprit în 2003!!!) de 311.356.705,13 lei la data de 31.12.2025 din care creditul extern de 63.874.330,91lei și dobânzi și penalități în cei 23 de ani de 247.482.374,22 lei”, scrie în documentul oficial al UM Orăștie, consultat de G4Media.

Ce s-a întâmplat cu producția de armament

„Comenzile cu care eram obișnuiți înainte de Revoluție, după ’96 au lipsit cu desăvârșire. Și, chiar dacă suntem o firmă a statului, noi ne luăm banii după ceea ce reușim să producem pentru terți, că sunt din intern, că sunt din extern. N-au mai fost comenzi deloc”, spune pentru G4Media actualul manager interimar al uzinei Nicolae Stelian Manolescu.

Și Stelian Manolescu este un om care a lucrat toată viața lui la uzina de la Orăștie. „Aveam 25 de ani când am intrat pe poarta fabricii”, spune el.

Ieșirea uzinei de la Orăștie din subordinea Romarm în 2003 a însemnat automat și pierderea comenzilor pe care compania de stat le negocia pentru filialele sale.

„Portofoliul nostru de comenzi a fost preluat de altă firmă”, explică el ce s-a întâmplat. „De Carfil Brașov. Ei au luat produsele pe care le făcea și Mecanica Orăștie”.

Acum 20 de ani s-a produs ultimul aruncător de grenade, iar liniile de producție au intrat în conservare. Uzina s-a orientat pe prelucrări mecanice, confecții metalice sudate, pentru industria civilă.

„Solicitări au fost, atât de vânzare cât și de închiriere, pe toate halele, pe toate suprafețele pe care le avem. Și au preferat să nu le închirieze, să nu le vândă și să se dărâme, că multe dintre ele au crescut pomi în ele și li s-au spart geamurile. Au vândut între timp toate utilajele care au fost în ele și sunt niște spații așa, vechi”, spune liderul de sindicat.

Pentru câțiva ani, UM Orăștie a revenit în 2020, parțial, la menirea sa de producător de armament – a produs grenade în colaborare cu Uzina Mecanică Mija. Dar și acest contract s-a terminat în august 2024.

„Nu le mai producem pentru că nici clientul nostru nu are, la rândul lui, pulberi. Ce să introducă în ele, că se importau din Serbia”, spune managerul Nicolae Manolescu.

„Rușii au cerut Serbiei să nu ne mai dea capse detonante”, explică mai exact ce s-a întâmplat liderul de sindicat Nicolae Stoica. „Nimeni nu produce în România capse pentru grenade, ar putea fi produse și într-un garaj dacă s-ar vrea”, adaugă el.

Și așa s-a sfârșit ultima încercare de producție de armament la UM Orăștie.

Conducerea companiei, provizorat după provizorat

Mihai Rovența este, provizoriu, președintele CA al UM Orăștie. A fost numit în 2025 și urmează unui șir lung de provizorate. Recunoaște în fața jurnalistului G4Media că a fost o singură dată la fabrică de când a fost numit.

Nu știa nici că la uzină s-au produs grenade. A aflat din dialogul cu G4Media. Spune, însă, că a încercat să găsească soluții.

„Am încercat diverse, să găsim diverși investitori care să vină să facă ceva acolo. Problema este că, în momentul în care cineva vine acolo și vede care e starea și așa mai departe, începe să se gândească și toți sunt foarte reticenți la asocierea cu statul”, spune el pentru G4Media.

„Sunt niște hale care sunt paragină și care sunt din ’94 și ’96 nevalorificate”, explică el.

Crede că ieșirea din criza financiară s-ar putea face prin repornitea producției de țevi de fontă.

„Dacă aveți posibilitatea să mergeți pe acolo să intrați să vedeți țevile, făcute acum 26 de ani, parcă-s noi, parcă-s făcute ieri”, spune Mihai Rovența.

„Dacă va exista o voință politică să se aducă un investitor acolo și o ștergere măcar a arieratelor la datoria de bancă, atunci probabil că uzina din Orăștie se va revigora. Doar dacă…”, mai spune el.

Mihai George Rovența a lucrat în Corpul de control al Ministerului Economiei și a deținut funcții de conducere în Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, unde a ajuns inclusiv vicepreședinte în 2018.

În Consiliul de Administrație au mai fost numite, tot provizoriu, Elena Ecaterina Stănoiu, consilier în Ministerul Economiei și Aureliana Monica Petcu, profesor la ASE București. Aureliana Monica Petcu e membru și în CA al Societății Naționale Ape Minerale, iar Elena Ecaterina Stănoiu în CA al Institutului de Cercetări în Metalurgie, conform declarațiilor de interse consultate de G4Media.

Home » Anchete » EXCLUSIV | Radiografia eșecului statului în administrarea propriilor companii. Studiu de caz Uzina Mecanică Orăștie: de la producția de aruncătoare de grenade cu 5000 de angajați, la hale părăsite și copaci crescuți într-o fabrică unde au mai rămas 90 de salariați

EXCLUSIV | Radiografia eșecului statului în administrarea propriilor companii. Studiu de caz Uzina Mecanică Orăștie: de la producția de aruncătoare de grenade cu 5000 de angajați, la hale părăsite și copaci crescuți într-o fabrică unde au mai rămas 90 de salariați

27 mai 2026

•

2723

Simona Cârlugea

EXCLUSIV | Radiografia eșecului statului în administrarea propriilor companii. Studiu de caz Uzina Mecanică Orăștie: de la producția de aruncătoare de grenade cu 5000 de angajați, la hale părăsite și copaci crescuți într-o fabrică unde au mai rămas 90 de salariați

Galerie Foto

8

Uzina Mecanică Orăștie. Sursa foto: Nicolae Stoica

Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in DiscoverUrmărește-ne in Discover

Ascultă articolul

Cândva un contributor important al industriei de armament din România, Uzina Mecanică Orăștie mai este parte din industia de profil doar cu un cod CAEN. Captivă într-un cerc vicios de management provizoriu, numiri politice și lipsă de comenzi militare, compania supraviețuiește la limită, din producție civilă. Liniile de producție de armament sunt dezasamblate și în conservare, iar infrastructura se prăbușește sub greutatea birocrației și a dezinteresului autorităților de la București. O poveste nu foarte SAFE despre industria română de apărare.

– articolul continuă mai jos –

Kovesi: Categoric nu voi intra în politică. Exact ce o să fac? Nu am un răspuns

Nicolae Stoica a intrat pe poarta Uzinei Mecanice Orăștie în această dimineață la fel cum a făcut-o în ultimii 40 de ani. Doar că nimic nu mai e la fel.

„În ’89 eram 5000 de angajați. Și acum mai suntem 90. Îmi vine și să râd și să plâng…”, spune el, pentru G4Media.

Când s-a angajat aici, pe 1 septembrie 1986, uzina era cel mai mare angajator din orașul cu puțin peste 20.000 de locuitori. Se produceau aruncătoare de grenade AG7 care mergeau aproape în exclusivitate la export.

„România era pe locul 3 mondial ca producător de armament pe vremea aceea”, își amintește Nicolae Stoica.

După 1990, lucrurile la uzina din Orăștie s-au schimbat dramatic. Legăturile de afaceri cu arme ale comuniștilor odată rupte n-au mai fost reînnoite, Armata Română se pregătea de pace. Iar la Orăștie au început concedierile.

Nicolae Stoica, lider sindical Uzina Mecanică Orăștie. Sursa foto: Nicolae Stoica