Conacul bântuit din apropierea Timişoarei

1120

Undeva prin pusta Banatului, nu departe de Timişoara, spre Utvin, în mijlocul câmpiei, se mai pot zări ruinele unui conac, dovadă „vie” a nepăsării autorităţilor locale şi judeţene.

Conacul Roney, căci despre el este vorba, era o emblemă a zonei Banatului, iar în zilele lui de glorie se putea zări, prin ferestrele sale mari și luminoase, bunul-gust cu care erau amenajate interioarele: biblioteca imensă, din lemn masiv, mobila luxoasă din camere, dormitoarele somptuoase şi  multe obiecte de decor, toate  aduse din străinătăţuri.

32966771_10211136586001814_7907908744766291968_n

Curtea conacului,  era de fapt un parc cu arbori seculari și de esenţă rară.

Despre conac se spune că ar fi bântuit, iar asta ar fi rezultatul unei poveşti de dragoste cu  sfârşit tragic.

Dar să vedem ce zice povestea.

Fiica unuia dintre nobilii care au stăpânit conacul s-a îndrăgostit de un tânăr frumos, dar sărac. Se întâlnea cu el, pe ascuns, în parcul ce înconjura conacul. Până când tatăl fetei i-a surprins şi l-a împuşcat pe băiat. Atunci, fiica nobilului ar fi pornit călare spre malul Timişului, să-şi caute iubitul, şi s-a înecat în apele învolburate ale râului. De atunci, fantoma tinerei bântuie conacul, în nopţile întunecate, la ferestre, putându-se observa lumini ori câte o siluetă stranie”.

33028094_10211136585881811_5088789372422062080_n

Ca mai toate conacurile care au ajuns pe mâna comuniştilor, care le-au transformat în ferme ale IAS-urilor, nici acesta nu a scăpat de metamorfoza roșie, fiind cunoscut, cu ceva timp în urmă, ca „Ferma Olaru”. Conacul adăpostea birourile acestuia, dar şi o şcoală cu clasele I–IV, cu predare pentru copiii angajaţilor. Din când în când, la conac se mai trăgea câte un chef de pomină  în cinstea șefilor veniţi de la judeţ sau de la centru.

După destrămarea IAS-urilor, conacul a devenit adăpost temporar al ciobanilor, dar şi al amatorilor de aventuri tari.

Nici cei de la judeţ nu au fost interesaţi deo asemenea comoară, ci doar de propiile buzunare, dar nici cei de la pimărie nu şi-au dat interesul, aşa că, încet-încet, a început degradarea clădirii.

32923333_10211136586121817_5901934008492621824_n

A cedat acoperişul, au căzut tavanele, de pe podelele putrezite ajungi direct în beci, zidurile sunt tot mai  scorojite, iar vegetaţia sălbatică a început să îmbrace o ruină faţă de care şi acum autorităţile sunt nepăsătoare.

Unul dintre cei mai bogaţi propietari ai conacului este cunoscuta familie a baronilor de Ronay, care erau originari din Bavaria.

33099797_10211136585761808_4807245676234670080_n

Membrii acesteia s-au stabilit la început în Tirol, apoi János Jakab a ajuns în Ungaria, unde în 1714 a fost înobilat cu titlul de baron, şi, în cele din urmă, a poposit în comitatul Torontalului.

Au mai existat şi alţi proprietari ai conacului, precum Mihai Acxel de Zombor şi Valentin Watz, urmaţi de proprietarii de pământuri din Utvin: Olah Miclos, Mihail Oexel, baronul de Ronay.

Se pare însă că baronul de Ronay ar fi fost ultimul proprientar, despre care se zice că era foarte bogat, dar şi foarte cult, fiindcă deţinea  o bibliotecă de circa 4.000 de volume.

Conacul Ronay, în vremurile bune, avea parchet din esenţe rare, sobe din teracotă pline de ornamente, uşile aveau feronerie complicată, iar majoritatea intrărilor în încăperi erau boltite.

32938306_10211136585721807_425669832134885376_n

La conac se organizau, destul de des, partide de vânătoare, deoarece se spune că propietarii imobilului erau vânători împătimiţi. La ceste vânători luau parte toţi moşierii din zonă, ba chiar şi aristocraţia din oraşele învecinate.

Înclinația spre pentru frumos şi dragostea pentru natură l-au făcut pe unul dintre propietari, pasionat de botanică, să planteze în jurul conacului soiuri rare de copaci, despre care în ţară nu se mai auzise. Curtea era plină de rondouri de flori, dar avea şi un bazin cu peşti exotici, iedera îmbrăcând conacul în zilele toride de vară, pentru ai păstra răcoarea zidurilor groase.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ