15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Companiile din Timiș au prilejul să facă afaceri cu parteneri din Federația Rusă VIDEO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a început cu bine noul an economic cu o vizită deosebit de importantă la sediul său din Pața Operei.
Ambasadorul Federației Ruse la București, E.S. Valery Kuzmin a făcut o nouă vizită, deloc protocolară, la noi în oraș.

Oficialul a dorit să vadă la fața locului oferta de posibile schimburi economice ce ar putea să se extindă între regiunea noastră și țara de la răsărit de noi. Acestea sunt dintre cele mai diverse posibile. De la oferte de servicii, turism, agricultură, dar mai ales produse industriale ce încorporează tehnologii superioare. De fapt, gama de schimburi ar putea fi infinită dacă agenții economici din cele două țări își găsesc parteneri de afaceri.

Deja sunt în atenția celor părților două posibile colaborări ce vor demara chiar din acest an. În luna aprilie, ca întotdeauna, are loc binecunoscutul salon de vinuri ce se ține de mult timp la Timișoara. O delegație de oameni de afaceri ruși vor vizita „Vin Vest” pentru eventuale parteneriate, dar și pentru a vedea la fața locului cum poate răspunde Centrul de Afaceri de pe bulevardul Eroilor de la Tisa la astfel de provocări expoziționale.

De asemenea, un al doilea contact cu mediul de afaceri rus va avea loc în luna octombrie sub forma unei ample expoziții ce se vrea o adevărată mostră a potențialului de export al Rusiei, după cum explică președintele executiv al CCIAT, Florica Chiriță.

„Vor veni în aprilie, se vor informa despre o expoziție organizată de Camera de Comerț, după care în octombrie vom avea o expoziție destinată doar Federației Ruse. O să fie o expoziție cu firme din toate domeniile de afaceri, nu știm încă câte firme expozante vor fi, dar suntem siguri că vor ocupa tot Centrul Regional de Afaceri. Ne bucurăm foarte mult de această vizită deoarece relațiile bilaterale vor continua și se vor dezvolta. Mai mult decât atât, știți că în decembrie am semnat un acord de parteneriat și am deschis o reprezentanță în New York, vorbeam cu domnul ambasador și despre acest lucru. Vom semna un parteneriat cu una dintre regiuni. Deocamdată, suntem în discuții și cu siguranță până în februarie-martie vom știi despre ce regiune va fi vorba”.

Ambasadorul Valery Kuzmin este pentru a doua oară prezent în Timișoara și este convins că relațiile între companii din țara noastră și Federația Rusă să extrem de profitabile pentru ambele părți.

„Federația Rusă este interesată de continuarea contactelor în anumite domenii, dar și de reluarea sau construirea unor relații comerciale și economice cu beneficii reciproce cu România. Istoria lungă a relațiilor noastre oferă multe exemple vizibile și profitabile ale parteneriatelor dintre țările noastre. În acest moment, Rusia și România sunt două economii orientate spre afaceri și profit. Trebuie să înțelegeți că nu există vreo barieră reală care, în termeni economici, să separe țările noastre. Toate barierele au caracter diferit și pot fi luate în considerare, dar este convingerea noastră că nu pot împiedica relațiile de afaceri profitabile pentru ambele parți” a declarat E.S. Valery Kuzmin.

La final, ambasadorul Kuzmin a profitat de ocazie pentru a așterne câteva gânduri în cartea de onoare a Camerei de Comerț. Și, pentru că la doi pași de sediul CCIAT se află Catedrala Mitropolitană a Banatului, ambasadorul a ținut să participe și la slujba solemnă de Bobotează ce se suprapune cu sărbătoarea Crăciunului din Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :