6.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Clipe de groază pentru un medic de familie! Un pacient a intrat cu toporul într-un cabinet medical și a făcut ravagii!

Un bărbat înarmat cu un topor a făcut scandal într-un cabinet medical din orașul Brăila, a distrus mai multe obiecte de mobilier din interior și a amenințat medicul.

Pacientul, în vârstă de 32 de ani, a amenințat-o pe doctoriță cu un topor.

Femeia de 55 de ani a sunat la 112, dar până la sosirea echipajelor de poliție, agresorul a distrus un birou și o oglindă, apoi a părăsit cabinetul.

Bărbatul a fost găsit la scurt timp de polițiști și dus la audieri, apoi a fost internat la psihiatrie, în timpul nopții de miercuri spre joi. Polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal.

„Bărbatul a făcut scandal în cabinetul medical. Cu un topor a distrus un birou și o oglindă. A amenințat-o pe doctoriță. El a fost dus la secția de Poliție și apoi a fost internat la psihiatrie. Nu se știe încă ce l-a determinat să facă scandal. Medicul a făcut plângere, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, conform IPJ Brăila.

Scandalagiul este pacientul medicului de familie amenințat cu toporul. Deocamdată, nu se cunoaște motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :