În elanul lor de a educa masele în spiritul omului nou autoritățile din epoca trecută au împânzit orașul cu cinematografe. Erau la mare căutare mai cu seamă dacă era câte un film de acțiune cu împușcături. Cozile de la casele de bilete erau semnul cel mai sigur că „s-a băgat un film bun!”.
Un alt semn la fel de sigur că va fi răsturnat „box offisul” local era abundența de mici intreprinzători ce ca prin farmec își aduceau aminte că au din greșeală un bilet în plus dar pe care trebuia să plătești și un preț în plus.
Odată cu trecerea dintre epoci și apariția televizoarelor tot mai sofisticate și a canalelor nenumărate de televiziune au pierdut teren vechile săli de cinema. Doar câțiva nostalgici mai suspină după mirosul de păcură ce se ridica din podelele de lemn de la periferie.
Noile autorități se întrec să promită minuni de săli multifuncționale și multilateral dezvoltate obținute din renovarea cinematografelor orașului. Ceva pași timizi au fost făcuți. Dar încă nu se întrevede nimic concret.
Pentru a mai păsui oarecum administrația locală să termine măcar ce au început acum vom arăta stare deplorabilă a doar unei astfel de săli.
Cinematograful „Dacia” , căci așa se numea tot ce era în prejma pieței din mijlocul cartierului Circumvalațiunii, nu este chiar foarte vechi. A apărut cândva pe la finele anilor 70. A fost mindria locuitorilor din vecinătate. Nu avea ștaiful cunoscut al celor mai vechi și consacrate din centru dar era o unitate cu oarecare renume destul de bun.
Vorbim la trecut. Acum nu este mai este nimic. Dacă nu era blocul de deasupra poate în acel loc acum s-ar fi căscat un hău.
Este de mirare indolența sau poate chiar reaua voință a municipalității ce se complace în a tolera o astfel de mizerie. În aproiere sunt magazine alimentare, farmacii, o policlinică, o biserică și multe altele. Toate sunt motive în plus ca în zona Dacia măcar să se igienizeze localul dacă de renovare nu poate fi vorba.
Acum o vreme aici a apărut o oarecare organizare de șantier. S-a lucrat intens câteva săptămâni (ori poate chiar și luni) după care a scăzut brusc interesul pentru lucrare. În interior este un fel de magazie cu materiale de construcție. Dar atât. Nici Țipenie de lucrători. O bandă de plastic interzice intrarea. Cui? Că nu se înghesuie nimeni la film! Iar oamenii străzii ce mai vizitează uneori locul pleacă triști. Nici măcar ei nu găsesc nimic de văzut sau de șterpelit de acolo.
Geamurile sparte, pereții coșcoviți sau mormanele de gunoaie adunate în timp sunt doar câteva din elementele ce sar în ochii oricărui trecător. Nici nu trebuie să insistăm cu descrierea ruinelor de acolo. Oricine le poate vedea. Dar cel mai important ar fi să le vadă niscaiva consilieri locali poate își aduc aminte de eticheta culturală pe care vor trebui să o atârne anul viitor alături de numele orașului.
Ca aducere aminte! Tot pentru consilierii locali trebuie spus că cinematografia este tot o componentă a culturii. Mai marii orașului sunt invitați în luna martie la fața locului pentru a sărbători cu mare fast un an de când ar fi trebui isprăvită lucrarea așa cum se vede pe un panou afișat vizibil. Termenul limită de încheiere e încă vizibil „martie 2011”.
