Cinecronica: Honey Boy, strigăt de ajutor prin artă

45

Aflat într-un moment de impact emoțional și confruntat cu o criză ce nu mai poate fi evitată, actorul Shia LaBeouf se plasează față în față cu analiza propriului trecut, în căutarea factorului care a condus la abuzul său de alcool și droguri, la escapadele de furie și violență. Scenariul filmului Honey Boy ia formă în lunile sale de internare la reabilitare, textul atrăgând interesul regizoarei de origine israeliană Alma Har’el, care simte instantaneu nevoia de a transpune această poveste profundă într-o modalitate audiovizuală, regăsită emoțional și ca urmare a propriei copilării, dominate de prezența unui părinte abuziv. Implicarea lui Shia nu se încheie odată cu acoperirea posturii sale de scenarist, actorul aventurându-se în înspăimântătoarea situație de a-și reda experiența dificilă, ba chiar din viziunea factorului principal declanșator al anxietății, interpretându-și propriul tată.

Modelat sub forma unui puzzle temporal, prin alăturarea scenelor plasate în anii și spații diferite, Honey Boy introduce publicul în acceleratul teribilism al actorului Otis (Lucas Hedges), în vârstă de 22 de ani, care, asemenea sursei de inspirație originală a filmului autobiografic, ajunge la reabilitare în urma unui accident de mașină, fiind nevoit să încerce a se elibera de dependența de alcool, precum și să-și interogheze psihicul tulburat. Conversațiile cu psihologul instituției (Laura San Giacomo) sunt bruiate de izbucnirile de refuz și negare ale lui Otis, care consideră absurdă diagnosticarea sa cu sindromul stresului post-traumatic, pe care îl asociază cu soldații întorși de pe front. Aflat în complexul medical, de altfel, mai degrabă luxos, terapia în piscină și munca în grup îl tulbură prin producerea anxietății legate de pierderea timpului, pe care și-l putea încărca prin munca solicitantă actoricească, familiarizat fiind cu ritmul trepidant, de acțiune perpetuă și agresivă, în care a fost format încă de la o vârstă fragilă.

Narațiunea călătorește în trecut, copilul Otis (Noah Jupe), ridiculizat și izolat de cei de vârsta sa, fără acces la educație și introdus în universul neoanelor, al blockbuster-urilor, al frivolității celebrității, preluând încă de la vârsta sa fragedă datoria de se întreține, atât pe sine, cât și pe tatăl său suferind de alcoolism și acuzat de agresiune sexuală. Cu o profesie eșuată, de clown de rodeo și animator, veteranul de război încearcă să-și modifice propriul trecut prin evoluția fiului său, dar nu într-o manieră încurajatoare și suținătoare, ci prin umilință, reproș, ba chiar prin tortură psihică, emoțională. Cei doi se deplasează la munca fiului pe o motocicletă, trăiesc într-un apartament de motel, vizavi de un grup de femei care își câștigă traiul din vinderea propriului trup, Otis dezvoltând chiar o relație cu una dintre fete (FKA Twigs), relație a cărei intimitate nu este precis declarată prin narativ, dar care poate depăși afecțiunea maternă și intra în romantism, Shia, în postură de tată, și Noah, a cărei ghidare profundă de către cel dintâi este de neomis în observarea intimității dintre cei doi, redau relația complexă tată-fiu, unde băiatul este nevoit să fie figura autoritară a familiei, îndurând astfel și episoadele de violență fizică, tânjind, în același timp, la o fugitivă îmblânzire și un efemer semn de afecțiune. Maturizat timpuriu, nu doar prin pătrunderea în domeniul artistic și prin modelarea unei cariere încă din copilărie, ci și prin încărcătura psihologică pe care a fost nevoit să o poarte pe umeri, apelând rațional la răbdare și înțelepciune în relația cu tatăl dezechilibrat, în încercarea de a-l repune pe picioare, de a-l ține departe de abuzuri, Otis, precum tânărul Shia, atinge, inevitabil, pragul epuizării, cedarea sa fiind doar o urmare a acumulărilor, iar onesta sa intenție de reflecție internă, de catharsis prin artă, de confesiune în fața publicului larg este demnă de admirație.

Producția cinematografică nu este nici o reînnoită încercare a de a modifica personalitatea tatălui, în căutarea arhetipului ideal, de neatins, nici o construcție ingenioasă a unei scuze pentru propriile acte abuzive și, cu siguranță, nici o acuzație la adresa părintelui toxic, ci mai degrabă un omagiu, o dedicație adresată figurii paterne căruia, în ciuda tulburărilor de nedepășit, intenția de afecțiune, imperfecțiunea umană, ambiția irosită pentru propria persoană, dar centrată pe drumul copilului, fie și în mod exagerat, epuizant, nu-i pot fi negate, Shia păstrându-și promisiunea de a păstra vie lupta părintelui, de a istorisi dificultatea acestuia. Filmul, lansat în 2018, care poate fi vizionat pe platforma HBO GO, poate reprezenta atât o identificare realistă cu propriul trecut, cât și o perspectivă a interiorului tulburării unui actor complex, o privire adâncă în culisele faimei, în magnetismului universului Hollywood. Cum distincția dintre dimensiunea realului și creația cinematografică devine mai dificilă în contextul unei autobiografii, împuținarea ieșirilor scandaloase și tendința spre echilibru pierd în favoarea procesului legal pentru violență fizică la adresa prieteni FKA Twigs și, astfel, determină zdruncinarea carierei lui LaBeouf, care pare a se găsi într-un nou impas emoțional.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ