Chirurg celebru, acuzat că cerea grămezi de bani de la pacienți

589

Un cunoscut ortoped clujean a continuat să ceară mită şi după majorarea salariilor cadrelor medicale din 1 martie 2018, rezultă din rechizitoriul procurorilor. Unul dintre denunţătorii în dosar a declarat pentru „Adevărul“ că medicul cerea bani direct pacienţilor.

Unul dinte denunţători a povestit pentru „Adevărul“ experienţa sa cu doctorul Răcăşan la începutul anului 2019. „Eu am luat legătura cu dânsul printr-o clinică din Baia Mare, un doctor de acolo mi l-a recomandat. Am mers în control la Spitalul de Recuperare din Cluj şi mi-a spus că am ruptură de ligament şi de menisc”, spune tânărul. Medicul i-a spus că-l contactează când va avea loc liber salon: „Spre surprinderea mea, m-a sunat repede, după câteva săptămâni. Un alt doctor la care am fost mi-a spus că are loc doar peste 5-6 luni. Mi-a spus să vin pregătit de operaţie”. Pe lângă cele necesare internării, mai era nevoie de ceva. „Am aflat de la oamenii din salon că cere bani. Mi-a spus un domn că trebuie să am 200 de euro pregătiţi, asta era pentru operaţia de menisc”.

Apoi, tatăl său a aflat direct de la medic că trebuia să plătească 200 de euro. „A vorbit cu tatăl meu: i-a cerut banii fără jenă. I-a spus că pentru cea de-a doua operaţie, cea la ligamente, trebuie să plătim 600 de euro”, povesteşte denunţătorul.   El mai spune că pacienţii vorbeau între ei în salon, unde se cunoştea întreaga „ofertă”: menisc – 200 de euro, ligamente – 600 de euro, operaţie la gleznă – 500 de euro.

Medicul a recunoscut că a luat bani de la pacienţi, dar le-a declarat anchetatorilor că aceştia îi dădeau bani în semn de recunoştinţă, nu pentru că i-ar fi cerut el. De asemenea, apărarea a acreditat ideea că acesta trecea printr-o perioadă dificilă având în vedere că soţia sa fusese operată recent.

La trei zile după cea de-a doua operaţie, în iulie 2019, tânărul a fost invitat în cabinetul medicului. „Am citit că avocaţii lui spun că pacienţii i-au dat banii în semn de recunoştinţă. E fals. Nu m-am trezit eu să dau bani. După operaţie, m-a chemat în cabinet, mi-a explicat ce mi-a făcut la genunchi şi la final a zis: «Bănuţii»”. I-am spus că nu am atâţia bani (600 de euro – nr), pentru că mi-a fost frică să-i iau cu mine. Mi-a răspuns: „Păi, cum ne-am înţeles?”. Pot să spun că a făcut presiuni”, povesteşte tânărul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.