22.2 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Centura de sud a Timișoarei mai aproape de realizare! Ce a făcut concret premierul Grindeanu…

Mult dorită și așteptată, Centura de sud a Timișoarei, se pare că intră în sfârșit în linie dreaptă. Cel puțin așa se afirmă într-un comunicat primit pe mailul redacției, în cursul zilei, din partea PSD Timiș.

”Premierul Sorin Grindeanu demonstrează că își respectă angajamentele luate față de timișoreni. Documentația pentru proiectarea și execuția tronsonului sud care va completa centura Timișoarei a fost finalizată și depusă ieri pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, cu termen 8 iunie 2017. Așa cum anunța prim-ministrul în urmă cu câteva săptămâni, a fost accelerat procesul de realizare a documentației în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a înregistrat ieri în SEAP proiectarea și execuția „Variantei de ocolire Timișoara Sud”. Practic s-a intrat în linie dreaptă cu acest proiect major al comunității timișorene” se spune în comunicatul social-democraților timișeni.

Grindeanu pe santier

”Încă o dată se demonstrează diferența dintre cei care fac doar politică în Timișoara și cei care se țin de cuvânt și susțin dezvoltarea orașului. Reamintim faptul că PSD Timiș și-a asumat să facă toate demersurile necesare finalizării centurii Timișoarei încă dinaintea alegerilor locale de anul trecut, prin vocea actualului premier Sorin Grindeanu. Considerăm că acesta este un prim pas important în cadrul viitoarelor demersuri administrative de modernizare reală a Timișului”, mai cred social democrații. Cum însă de la teorie la practică uneori e un drum destul de lung, rămâne de văzut  cât de repede se va trece la fapte!

Alte subiecte :

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” dorește să devină NET ZERO

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își propune să devină Universitate Net Zero. Urmărind temele lansate de către...

Aderare dar fără drepturi depline crede Alin Nica

În calitate de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a asistat la inaugurarea uneia din cele mai importante investiții în infrastructură in partea...

Citește și :