Cei mai mici artiști din Kikinda au trimis Timișoarei o lucrare de artă

160

Grupul de Acţiune Locală Timişoara, cu toate că nu a pornit la drum de mult timp, are deja la activ mai multe acțiuni notabile. Când este nevoie de un ajutor sunt imediat prezenți. O situație inedită s-a ivit acum. De la acțiuni concrete de alinarea unor nevoi s-a trecut simplu la un pas superior de implicare culturală.

Grupul de Acţiune Locală Timişoara se implică în acţiunile culturale, iar de acum are în grijă o lucrare de artă donată de Institutul Intercultural Timişoara, care urmează să fie expusă în Centrul Cultural şi Educaţional care se va construi în cartierul Kunz. Deoarece momentan nu există condiţii propice pentru păstrarea lucrării, realizată de un grup de copii din oraşul Kikinda (Serbia), aceasta va fi protejată de GAL Timişoara.

Acest eveniment face parte din proiectul „InclusiveArt – Access to Culture for Disadvantaged Children and Youth”, eMS RORS-22, finanţat de Uniunea Europeană prin programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, iar gestul este unul simbolic, care îşi propune să facă posibilă cooperarea între comunităţi din România, dar şi din afara graniţelor ţării.

„Grupul de Acţiune Locală Timişoara are prevăzută în bugetul destinat infrastructurii municipiului o sumă de bani pentru construirea unui Centru Cultural şi Educaţional, dar suntem prinşi în hăţişurile birocratice. În scurt timp, credem noi, aceste probleme se vor rezolva, iar acest proiect, care face parte din strategia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, va căpăta contur. Lucrarea va fi expusă în acest Centru, dar până atunci, pentru a nu se degrada, o vom pune la păstrare”, spun reprezentanţii GAL Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.