Cei mai frumoși câini din lume vor putea fi văzuți la Timișoara

2008

În orașul nostru vor avea loc luna viitoare trei expoziții chinologice internaționale.

Până în data de 25 aprilie, Asociaţia Chinologică Română, filiala judeţului Timiş, aşteaptă înscrierile pentru cea mai importantă manifestare canină care va avea loc în acest an în oraşul de pe Bega. În 7 şi 8 mai, la Arena Aqua Sport sunt programate trei expoziţii de frumuseţe, două în cadrul cărora se vor acorda titlurile CACIB, respectiv una în cadrul căreia se decernează şi titlul CAC.

La Arena Aqua Sport, aflată la ieşirea din Timişoara pe Calea Lugojului, vor avea loc trei expoziţii canine. În prima zi se desfăşoară, de la ora 9, o expoziţie în cadrul căreia se acordă titluri CAC, iar începând de la ora 14 are loc o expoziţie în cadrul căreia se vor acorda titluri CACIB. În cea de a doua zi, de la ora 10, va avea loc o nouă expoziţie în cadrul cărora se acordă titluri CACIB, dar aceasta are şi rang de expoziţie de campionat, eveniment la care trebuie să câştige calificative cei care doresc obţinerea unui titlu de campion naţional al României cu câinele deţinut. În ambele zile va avea loc şi un târg de adopţii canine. Corpul de arbitri este alcătuit din specialişti care provin din Israel, Croaţia, Italia, Danemarca, Cipru şi România.

Toți cei care doresc să-şi înscrie câinii la aceste expoziţii sunt aşteptaţi la sediul Asociaţiei Chinologice Române a judeţului Timiş, din Timişoara, strada V. Oniţiu nr. 19, între orele 15 și 19.

Informaţii suplimentare se pot obţine la tel./fax: 0256-496940, tel. 0356-458335 sau www.achr-tm.ro, secţiunea Expo. Aici pot fi efectuate şi înscrieri online la cele trei evenimente chinologice.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.