În toată lumea creștină, azi, în jurul bisericilor este o liniște mai deosebită ca niciodată. Nu se aud clopotele atât de obișnuite în alte zile. Credincioșii ce merg la biserică sunt mai îngâdurați și se uită mai degrabă în sine decât în afară.
Doar copiii, în inocența lor, mai chicotesc în timp ce exersează cu ciocănelele de lemn la toaca atârnată în curtea bisericii. Sunetului lemnului lovit cu stângăcie ori cu mai multă iscusință este singurul ce sparge liniștea apăsătoare. Este o zi aliturgică, pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe atât de felurite nu se pot aduce în aceeași zi.
Se simte o apăsare a tristeții de parcă ziua cea cumplită s-ar fi întâmplat acum și nu cu două milenii în urmă. Este ziua patimilor ce au precedat moarte pe cruce după un obicei atât de dur aplicat de legile romane pentru tâlhari și cei ce erau condamnați fără scăpare. Dar Mântuitorul nu a avut nici un regret că plecă din această lume simplă și mică deoarece a avut convingerea fermă că ajunge la Lumină. În același timp, cei ce ascultă Deniile din aceste zile au și o anumită seninătate a marii vești ce o vor primi peste două zile.
Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de dinaintea Paștelui, și astfel ultima 
vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare.
După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Iisus, care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului; Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.
Obiceiul este ca în mijlocul bisericii să se scoată Sfântul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toata lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. În zorii zilei de Înviere este dus din nou În Sfântul altar și este așezat pe sfânta masă, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălțării Domnului. Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul și șalele în cursul anului. Iar de își vor atinge ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de probleme de vedere.
Omul de la țară crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi bogat, iar de nu, nu va fi roditor. Unii mai cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi vor fi sănătoși tot anul. Femeile nu fac borș în acestă zi, să nu se scalde Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile și dihăniile să nu se apropie de casă și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică.
Astfel Vinerea cea a Patimilor este și un pic de speranță că minunea Învierii nu este departe.