“N-am încredere în medici, dar îmi pun toate speranţele în medicamente” mi-a spus răgușit un amic pe care l-am întâlnit într-o farmacie. Îşi tragea nasu’ de parcă atunci ar fi ieşit din Groapa Marianelor şi tuşea de se îndrepta scrisul de pe reţetele indescifrabile şi necompensate, înfipte într-o ţeapă de birou, chiar lângă casa de marcat. Asta când nu strănuta înspăimântător, încât crea impresia că are autopropulsie şi că imediat o să-şi ia zborul spre infinit, prin fereastra pe care era pictată o cruce verde.
Cu ochii lăcrimoşi şi cu nişte cearcăne vinete cum numai după partidele de K1 mai vezi, a ajuns în faţa domnişoarei în halat alb şi a început să comande, de parcă ar fi citit de pe un prompter: aspirină, paracetamol, vitamina C, upsarin, faringosept, nurofen, antinevralgic, calmogastrin, tamiflu (e împotriva gripei aviare, şi n-avem…, i-a spus farmacista), fervex, coldrex, saridon (mai lăsaţi-ne şi nouă, domnu’, a şoptit, ca pentru sine, o bătrânică din spate), vitamax, upsarin (mai doriţi unul, fiindcă v-am pus deja o cutie?), magne B6, algocalmin, coughend-sirop. Atât!
Amicul meu a plătit cash, a strănutat de patru consecutiv, și-a suflat elefantin nasul într-o batistă cât un prosop de box, a extras cu greu punga plină de medicamente prin ferestruica ovală de la pult, mi-a întins o mână fierbinte şi cam lipsită de vlagă, cu stânga a săltat, la nivelul capului, ca pe un trofeu, punga, şi mi-a zis, pe un ton între urare, atenţionare şi descoperire: “Sănătate!”