Ce frumoasă e primăvara asta indoor!

123

De două weekend-uri, o zi de vineri și una de luni (tot zile de weekend la români, dar în care mai treci pe la serviciu să schimbi, vorb-aia!, o vorbă) voleiul și handbalul au luat totul. Da, ca în — dacă vreți — celebrul hit al formației ABBA: The Winner Takes It All.

Un Final Four, în București!, al Ligii Campionilor Europeni la volei feminin, cu Alba Blaj doborâtă în finală de ienicerele din spatele Marelui Zid Chinezesc (Zhu Ting) din Istanbul, o finală a Cupei EHF la handbal fete, adjudecată de Craiova în returul cu o echipă — atenție! — norvegiană, în capitala Olteniei, un Final Four al Ligii Campionilor la handbal (să mai spun feminin?) cu CSM București învinsă doar de Muntele Pustei, Győr, și un tur de finală a Cupei Challenge la handbal masculin în care Potaissa Turda a cam făcut ce-a vrut cu Athlitiki Enosis Konstantinoupoleos (AEK) Atena, rămânându-i doar să reziste psihic în fața celor 18.500 de locuri incendiare (cu siguranță ocupate de fanii greci duminica ce va veni) ale Sălii OAKA „Spiros Louis” (Spiridon „Spiros” Louis — câștigătorul maratonului primei olimpiade moderne, Atena, 1896, de meserie sacagiu la minut, adică rapid).

Ce ne-am fi putut dori mai mult? Păi ne-am fi dorit… C-așa e-n sport (era să zic, în tenis, unde tot fetele ne ridică onomatopeele la fileu, dar în tenis e altfel — tenisul nu e CSM-ist, nici SCM-ist, ci pur și simplu individual, din toate puctele de vedere individul; așa că s-o lăsăm în pace pe românca Halep, cea „obligată” să ne reprezinte prin victorii, prin săptămâni cât mai multe pe primul loc WTA). Ne-am fi dorit, așadar, mai mult. Și e firesc până la un punct.

Punctul de după fraza lui Radu Voina, strălucitul, magnificul nostru handbalist, fraza în care spunea, înaintea meciului tur al Craiovei, că l-a felicitat deja pe conaționaul său (și-al nostru!) Bogdan Burcea. Fiindcă adevărata performanță, continua emblematicul fost sportiv, e a lui și a Craiovei. Pentru că o eventuală performanță a CSM-ului dâmbovițean n-ar fi tocmai o performanță, ci un eveniment clasabil într-o zonă rutinieră — o rutină a banului, a importurilor masive. Iar orice alt loc sub cupă, un eșec greu de îndurat.

Sigur, nu putem vorbi de un românism verde în spusele lui Voina, cum nici, la rigoare, în cele, poate de mult uitate, ale lui Tadici. Dar orișicâtuși, vernil tot e. Și operant ca-n sala de clasă a gimnaziului meu. Vernil în ulei, bun pentru cizme. Pentru noroiul de pe tălpile noastre.

Iar dacă respectabilului Tadici, care, țin minte, într-un time-out de pe vremea românescului Oltchim, nu-i găsea, în propria-i memorie, numele unei jucătoare, mari jucătoare, arătând spre ea și numind-o numărul…, îi stă bine așa cum și unde e, Zalăul fiind un importator, ca să zic așa, de românce din spațiul carpato-danubiano-pontic, lui Voina asemenea unduiri tadice nu i se potrivesc decât dacă ne gândim că face parte dintr-o generație de mari handbaliști, deveniți tehnicieni și manageri, care, acum vreo 8–9 ani încă mai susțineau că noi i-am învățat handbal pe toți. (De parcă asta ar fi fost rău, în fond.) Și dacă ne mai amintim de federația de-atunci, a uriașului, giganticului coordonator (nu conducător) Gațu și de Săvineștiul nebunului până la cardiologie și înapoi de Petre Paleu, adus de legenda Cristian Gațu lângă ea, ca vicepreședinte FRH, unde a și dispărut mituind chiar sub tricolor pe niște urmași ai lui Hamlet, semn că era (mai e?) ceva putred în România, ar trebui să fim foarte liniștiți azi.

Pentru că azi, chiar dacă nu aveam puritate românească în performanța handbalistică, cum nici în extaordinara Alba Volei din „Mica Romă” a lui Eminescu, avem spectacol european. Metisat, și cu atât mai bine. Fiindcă spectacolul metisat e spectacolul pur în sportul de azi.

Și, așa cum eu, copil fiind, voiam să fiu la fel de bine Sorin Cârțu sau Paolo Rossi, tot așa o fetiță din tribuna Polivalentei din Craiova, de pildă, visează, sunt sigur, să fie la fel de bine Ana Maria Țicu sau Bobana Klicovac. Sau, simplu (și știți de ce, nu e greu de aflat)… Iulia Dumanska. Spre bucuria, sunt la fel de sigur, bravului nostru Bogdan Burcea.

Ce frumosă e primăvara asta indoor! Ne va fi dor de ea?

LĂSAȚI UN MESAJ