17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Ce au câștigat, cu adevărat, PNL și USR, la recentele alegeri

În aparență, cele două formațiuni politice, în special PNL, au câștigat potul cel mare la alegerile locale de acum două săptămâni.

Dar stau lucrurile chiar așa? Firește, în termeni absoluți, liberalii sunt câștigătorii reali ai alegerilor locale. Au obținut cele mai multe primării din orașele mari și mijlocii și au câștigat cu o treime mai multe consilii locale și județene în întreaga țară, în raport cu alegerile locale din 2016.

Dacă ne gândim la votul politic al acestor alegeri, impresia e clară: PNL a sărit de 30% în aprecierea electoratului, în vreme ce PSD, vechiul mamut politic al stângii românești, a obținut cu câteva procente mai puțin decât în 2016.

Cu toate acestea, ecartul dintre liberali și pesediști nu e atât de mare, cel puțin nu atât cât și-ar fi dorit să fie liderii PNL de la București și din teritoriu. Mai ales că, față de acum patru ani, când PSD a fost acaparat, la propriu, de Liviu Dragnea, partidul se află, astăzi, într-o stare, cel puțin la nivel de leadership, precară spre foarte proastă.

Între PNL și PSD diferența nu e mai mare, conform rezultatelor de acum două săptămâni, de vreo cinci procente. Situația poate deveni complicată pentru liberali, în măsura în care, la alegerile parlamentare din decembrie, nu vor izbuti să câștige măcar 35% din voturile românilor. Pentru că orice majoritate parlamentară are nevoie de un partid puternic la timonă. Cum este plauzibil ca acesta să fie, totuși, PNL, tocmai pentru a avea o viață liniștită la guvernare, gruparea condusă de Ludovic Orban trebuie să scoată, singur, un procentaj cât mai apropiat de 40% din voturile exprimate. Altfel, negocierile cu restul formațiunilor politice de dreapta se vor dovedi obositoare și extrem de dificile în vederea închegării unui guvern solid.

Rămâne de urmărit care vor fi aceste partide de dreapta, cu care PNL trebuie să se asocieze pentru a guverna. La ora de față, doar PMP-ul lui Băsescu are pretenția că reprezintă, cu adevărat, dreapta politică, alături de liberali, firește, numai că, observând rezultatele slabe de la locale, e greu de spus dacă „jucăria” politică a lui Traian Băsescu va mai intra în viitorul parlament.

Așa stând lucrurile, Orban și ai săi vor avea nevoie ca de aer de useriști, fie că aceștia or fi de dreapta sau de stânga — lucrurile nu sunt clare nici pentru ei! — pentru a guverna România în următorii patru ani.

Or, tocmai aici e veriga slabă, desprinsă în urma recentelor alegeri locale. Paradoxul este că, deși a câștigat Bucureștiul, Timișoara și Brașovul, USR a obținut la votul politic un procentaj exasperant de mic pentru liderii săi, altminteri plini de emfază și autosuficiență politică. Pentru că, orice ar declara Barna și Cioloș, scorul de puțin peste 7% obținut la nivel național de USR-PLUS e unul extrem de slab, măcar dacă îl putem în balanță cu cele 20 de procente câștigate la alegerile europarlamentare de acum un an și câteva luni.

Spectacolul asigurat de marile izbânzi obținute, înainte de toate, grație unor lideri charismatici precum Nicușor Dan, Dominic Fritz și Allen Coliban, trebuie recalibrat puternic la alegerile parlamentare. Pentru ca USR să devină, realmente, o forță politică în România, formațiunea va trebui să câștige un procent cu două cifre în față, pe data de 6 decembrie. În alte condiții, ideea de a guverna țara în tandem cu PNL se va dovedi o Fata Morgana.

Iar pentru liberali, repetarea scorului slab la parlamentare în dreptul oamenilor lui Barna și Cioloș va fi aproape un coșmar politic, întrucât le va fi greu, de nu chiar imposibil, să-și asigure o majoritate liniștitoare în viitorul parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Candidatura domnului Dominic Samuel Fritz la următoarele alegeri locale este una legală

Am scris acest text și pentru că, în spațiul public, au apărut tot felul de opinii (în unele dintre ele sunt citat trunchiat), care...

„Muții” vor decide soarta alegerilor în Timișoara și Timiș

Cei care tac de mai bine de un deceniu sunt oamenii care au refuzat să mai meargă la vot în tot acest timp. Sunt...

Citește și :