25.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

CCIA Timiș alături de reușitele membrilor săi

La invitația prof. dr. inginer Liviu Anton, director general Casa Auto Timișoara, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, doamna Florica Chiriță, a participat la inaugurarea noului showroom Mercedes-Benz MAR20x, eveniment organizat la împlinirea a 26 de ani de performanță pe piața auto românească.
Membru activ și partener tradițional al evenimentelor organizate de CCIA Timiș, Casa Auto Timișoara se află de 14 ani pe cel mai înalt podium al Topului Firmelor din Județul Timiș, fiind printre laureații Trofeului de Excelență și la ediția din acest an.
În cadrul Galei Excelenței în Afaceri 2022, CCIA Timiș a acordat Casei Auto Timișoara Diploma Aniversară în semn de prețuire pentru 25 ani de activitate continuă ca susținător al valorilor și calității brandului la nivel internațional, furnizor de top de servicii unitare de cea mai înaltă calitate aliniate la standarde europene și lider recunoscut pe piața de profil pentru punctele forte ce au devenit rețeta succesului.
„Sunt onorată de invitația de a participa la acest eveniment de cea mai înaltă ținută și că pot împărtăși cu Dvs. această “experiență la un nou nivel”. O nouă realizare înseamnă și un nou început. Orice mare realizare, orice reușită în afaceri se obține prin muncă, multă muncă, prin ambiție, voință, perseverență și viziune. Dvs. și echipa Mercedes Benz ați reușit!
Felicitări pentru că ați reușit să transformați obstacolele prezente în oportunități, că ați dat viață unor idei și concepte inovatoare! Suntem mândri că această realizare este a unui membru al Camerei de Comerț și a unui colaborator de excepție. Felicitări pentru marea deschidere și să rămâneți mereu pe podiumul învingătorilor!”, a spus în mesajul său președintele CCIAT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :