Caz șocant în vestul țării! Accident provocat cu intenție de propriul vecin!

2434

Un accident mai puţin obişnuit a avut loc asta – noapte în cartierul reşiţean Câlnic. Un cetăţean de pe strada Bistra, s-a trezit cu maşina din faţa casei avariată. Omul nu a stat mult pe gânduri, a derulat înregistrările de pe camerele de supraveghere și a avut marea surpriză să descopere că autorul, sau mai bine spus, cel care i-a lovit mașina nu este altul decât vecinul său de peste drum.

Imaginile arată clar cum tânărul său vecin conduce mașina cu mare viteză și cu spatele, îi lovește autoturismul său parcat în fața casei și în afara carosabilului, după care loveşte o bordură și se răstoarnă cu roțile în sus.

Din fericire, cu toate că accidentul este deosebit de spectaculos, tânărul a scăpat nevătămat și a ieșit singur din mașină. Apoi, cu ajutorul unor prieteni, repune mașina pe roți, îi pornește motorul și pe roțile ei, o bagă în curtea casei sale. Adică – peste drum de locul accidentului.

În prima fază, păgubitul a încercat să discute cu părinții tânărului care a produs accidentul, dar a fost luat peste picior de părinții acestuia. Pus în această situație, omul a pus mâna pe telefon, a sunat la 112 și a așteptat sosirea poliției.

Ca printr-o minune, părinții tânărului care a produs accidentul, au revenit la sentimente mai bune și s-au dus să se înțeleagă cu păgubașul asupra pagubelor produse.

masina-rasturnata-1

Sursa: Infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ