Caz revoltător în Banat! Minore dintr-un centru de plasament, victime ale proxeneților

507

Poliţiştii de la Crimă Organizată și procurorii DIICOT au destructurat o rețea de proxeneți care îşi alegeau victimele din rândul fetelor din Centru de plasament de la Zăgujeni.

Cel puțin opt minore de la Zăgujeni au căzut victime rețelei de proxenetism de la Timişoara. Conform anchetatorilor, o tânăra de 17 ani din familia acuzaților se ocupa cu racolarea fetelor din centrul de plasament. Ea se împrietenea cu ele şi le câștiga încrederea. Fetele plecau din centru şi veneau la Timişoara unde proxenetii le plasau la diferiți clienţi.

„Miercuri (31 ian. – n.r) şefa de centru , a sunat şi mi-a spus că una din fete este audiată în calitate de martor într-un proces privind prostituția. În urmă cu o lună am trimis o echipă de control la Zăgujeni, rezultatul a fost unul pozitiv, nu sunt fete care practică prostituţia, însă am cerut o notă explicativă. Am de gând să extind acest control în toate centrele să verifice dacă sunt fete care practică prostituția”, a declarat Elena Amzoi, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.

Opinia localnicilor din Zăgujeni nu este una bună despre modul în care sunt îngrijiţi copii în centru.

Acesta nu este singurul caz care scandalizează opinia publică, în luna octombrie un copil aflat în grija centrului de plasament a fost găsit spânzurat. Atunci s-a deschis o anchetă internă, însă aceasta nu a fost încă finalizată.

sursa: banatfm.ro

1 COMENTARIU

  1. Pe cine mai miră? E al nu știu câtelea în ultimii ani… Să fim serioși: la noi, activitatea centrelor de asistență socială e ca și inexistentă.

LĂSAȚI UN MESAJ