Calificare de pe primul loc; reîntâlnire cu RC Batumi în play-off

85

Timișoara Saracens a suferit primul eșec european al sezonului însă avansează în play-off de pe primul loc al grupei A. RC Batumi a fost adversarul de sâmbătă al bănățenilor și va fi și oponentul din dubla manșă din luna ianuarie 2018.

RC Batumi – SCM Timișoara Saracens a fost meciul dintre cei doi lideri ai grupelor din Continental Shield care a încheiat faza grupelor. Georgienii s-au impus cu 20-17 însă paradoxal au încheiat grupa în poziția secundă, în timp ce campioana României – deși învinsă – rămâne prima în clasament. Iar cele două teamuri se vor reîntâlni din nou, luna viitoare, într-una dintre semifinalele competiției.

Cu destule absențe cauzate de accidentări, Timișoara nu a rezistat în fața gruzinilor și a trebuit să se mulțumească doar cu punctul bonus defensiv la Batumi. Un punct bonus care la ora partidei le garanta sarazinilor accederea în faza superioară indiferent de celelalte rezultate ale zilei. Eseul lui Vasile Rus din prelungiri, minutul 84, le-a adus bănățenilor punctul de care aveau nevoie; în prealabil Tevita Manumua și Kevin Luiters marcaseră pentru timișoreni câte un eseu și o transformare. Georgienii au reușit de asemenea trei eseuri, o transformare și o penalitate.

Cu 14 puncte, Timișoara termină pe locul I grupa A, urmată de echipa germană Heidelberger RC, învingătoare în Portugalia cu 38-7 în fața lui CD Universitario Lisabona. Grupa B o are învingătoare pe Calvisano Pataro, câștigătoare cu punct bonus ofensiv în derbyul italian cu Rovigo (37-0). Batumi a luat doar 4 puncte și termină pe locul doi. În semifinalele din luna ianuarie vom avea așadar jocurile Timișoara – Batumi și Calvisano – Heidelberger. Învingătoarele vor juca finala Continental Shield de asemenea în dublă manșă, în luna aprilie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ