Călătoria unei mame cu doi copii, spre Occident, oprită la frontiera Nădlac

561

Polițiștii de frontieră au oprit călătoria unei femei din Irak care încerca să ajungă în Occident. Aceasta era însoțită de cei doi copii ai săi și a vrut să treacă granița în Ungaria cu acte false.

Femeia, cu cele două fetițe, a ajuns, noaptea trecută, la vama Nădlac II și a prezentat polițiștilor acte de proveniență germană. Familia călătorea într-un autocar, care circula pe ruta România-Germania. La control, femeia a prezentat pentru ea și cele două minore documente de identitate eliberate de autorităţile din Germania.

”Cu ocazia identificării si verificării documentelor, poliţiştii de frontieră au constatat că persoanele prezente în punct nu sunt aceleași cu cele din fotografiile cărților de identitate, motiv pentru care au fost duse la sediul instituției pentru verificări.

În urma verificărilor s-a stabilit că femeia este cetățean irakian, în vârstă de 24 de ani și este mama celor două fetiţe în vârstă de 4, respectiv 6 ani. Persoanele respective sunt solicitante de azil în România, iar mama copiilor a recurs la această metodă deoarece nu aveau ocumente de călătorie valabile pentru Spațiul Schengen”, aflăm de la polițiști.

Drumul femeii a fost oprit. Acum ea este cercetată pentru tentativă de trecere frauduloasă a graniței și pentru uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.